Martin Scorsese, încântat de filmele româneşti. Elogii la adresa unui regizor român: „Ăsta e ceva şocant”

Martin Scorsese (Captura video)
Ana Ion
09.02.2025

Celebrul regizor Martin Scorsese a declarat, la o emisiune în cadrul Festivalului TCM Classic Film, că adoră filmele româneşti din noul val, în special pe cele care au amprenta lui Radu Jude, scrie Libertatea.

Întrebat, la un moment dat, care sunt filmele care i-au captat atenţia în ultima perioadă, Martin Scorsese nu a ezitat deloc. Enumerând câteva producţii de la Hollywood, regizorul a surprins asistenţa după ce a recunoscut că îi „plac foarte mult filmele româneşti”.

Ulterior, publicul l-a aplaudat pe Martin Scorsese, care a continuat: „Mungiu şi Puiu – le pronunţ greşit numele, ‘Poliţist adjectiv’ (n.r. realizat de Corneliu Porumboiu), ‘Sieranevada’ (n.r. realizat de Cristi Puiu)”.

Radu Jude, favoritul celebrului regizor american, Cristian Mungiu, Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu sunt regizori apreciaţi de Martin Scorsese, însă filmele lui Radu Jude l-au impresionat profund pe celebrul regizor american, după cum chiar el mărturiseşte. „Mai este un tip care se numeşte Radu Jude… E ceva acolo… În special ‘Aferim’ pe care l-a făcut în alb-negru şi încă unul, de care sunt destul de sigur că nu-i pe gustul tuturor, ‘Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii’. Ăsta e ceva şocant: ia stilul, ia conţinutul politic, cinema-ul, moralitatea, lipsa de moralitate, toate pe ecran şi apoi le sparge într-o mie de bucăţi şi deodată vezi lumea altfel”, a declarat Martin Scorsese

Scorsese s-a declarat impresionat de viziunea lui Radu Jude. „Nu spun că aş face aşa ceva, dar este proaspăt şi excitant. Cred că a fost auzit spunând ‘poate cinematografia nici măcar nu a început’. Are dreptate, are dreptate…”, a conchis cunoscutul regizorul. „O mare onoare.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor