Martin Lidegaard: Moldova a implementat multe reforme şi merită să semneze Acordul de Asociere cu UE
alte articole
Republica Moldova a implementat multe reforme până în prezent şi merită să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Însă ţara noastră trebuie să continue realizarea reformelor, consideră ministrul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei, Martin Lidegaard, informează Moldpres.
Oficialul a făcut declaraţiile la Chişinău, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova.
“Reformele pe care Guvernul de la Chişinău le-a realizat nu au fost uşoare. Este greu să schimbi realitatea şi societatea, dar aţi depus un efort enorm şi acum meritaţi să semnăm Acordul de Asociere cu UE”, a declarat Martin Lidegaard.
Potrivit oficialului, consolidarea relaţiilor cu statele membre ale UE va avea un impact pozitiv asupra Republicii Moldova.
Natalia Gherman a declarat că Danemarca susţine parcursul european al Republicii Moldova şi contribuie la materializarea reformelor democratice astfel incit “Moldova să aibă o perspectivă europeană clară”.
De asemenea, ministrul Natalia Gherman a adus mulţumiri omologului danez pentru asistenţa oferită, pe parcursul ultimilor ani, în domeniile bunei guvernări, drepturilor omului şi democraţiei, mediului, consolidării societăţii civile şi a presei libere şi independente şi promovării creşterii economice rurale.
„Danemarca susţine parcursul european al ţării noastre şi contribuie la implementarea reformelor democratice, astfel incit R. Moldova să aibă o perspectivă clară europeană”, a menţionat şefa diplomaţiei de la Chişinău.
La rândul său, ministrul Martin Lidegaard a anunţat că Danemarca va oferi asistenţa necesară pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE, care include Zona de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător. De asemenea, oficialul danez a îndemnat autorităţile de la Chişinău să continue procesul de modernizare a ţării, fapt care va apropia şi mai mult R. Moldova de Uniunea Europeană.
În timpul vizitei sale, Ministrul Martin Lidegaard a mai participat şi la inaugurarea Conferinţei cu genericul „Dezvoltarea durabilă verde a Republicii Moldova”, organizată de Guvernul R. Moldova, în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi Executivul Danemarcei.
Acţiunea îşi propune să promoveze dezvoltarea unei economii ecologice a Republicii Moldova, în contextul Strategiei Naţionale de Dezvoltare Moldova-2020, al prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, dar şi al discuţiilor din cadrul ONU privind noua agendă de dezvoltare, la care Moldova participă activ.
În acest sens, premierul Iurie Leancă a subliniat importanţa proiectului, exprimând gratitudine Guvernului Danemarcei pentru suportul acordat în eforturile Moldovei de promovare a economiei verzi. Şeful Executivului de la Chişinău a menţionat că progresul obţinut de partenerii danezi este unul demn de urmat, Danemarca fiind unanim recunoscută ca un lider mondial după toţi indicatorii dezvoltării durabile.
Prezent la eveniment, ministrul Afacerilor Externe al Danemarcei, Martin Lidegaard, a subliniat că dezvoltarea economiei verzi este o necesitate, o oportunitate, dar cere eforturi comune.
„În următorii 20 de ani volumul economiei globale se va dubla şi, evident, o parte din această creştere va avea loc în Moldova şi trebuie să ne asigurăm că această creştere va fi durabilă”, a declarat oficialul danez, reiterând disponibilitatea ţării sale de a ajuta Moldova în acest sens.
La rândul său, Nicola Harrington-Buhay, Reprezentant Permanent PNUD în Moldova, a punctat obiectivele Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în această direcţie.
„Consultările despre viitorul pe care Moldova şi-l doreşte au arătat că aspiraţiile de dezvoltare şi eradicare a sărăciei sunt legate de dorinţa de a avea locuri de muncă decente şi un mediu ambiant curat. PNUD va fi alături de Guvernul de la Chişinău în acest efort care răspunde aspiraţiilor tuturor oamenilor din Moldova”, a declarat Nicola Harrington-Buhay.
Precizăm că, Ministrul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei a efectuat, în perioada 7-8 aprilie, o vizită în Republica Moldova, la invitaţia viceprim-ministrului Natalia Gherman. Programul vizitei a inclus întrevederi cu Preşedintele Nicolae Timofti, Prim-ministrul Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, şi viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.