Marius Vizer, Ilie Năstase şi Nadia Comăneci, la gala de aniversare a 60 de ani a Federaţiei Internaţionale de Judo
Românii Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo (IJF), Ilie Năstase şi Nadia Comăneci au participat la gala de la Paris, care a sărbătorit 60 de ani de existenţă ai forului mondial de judo.
De asemenea, au fost prezente la eveniment şi alte personalităţi, precum, Patrick Hickey (preşedintele Comitetelor Olimpic Europene), Yvan Mainini (preşedintele FIBA), Hassan Moustafa (preşedintele IHF), Jean Todt (preşedintele FIA), omul de afaceri român Bogdan Buzăianu (ambasador IJF), foştii mari fotbalişti Ivan Curkovic, Lothar Matthaeus, Christophe Dubi director sportiv CIO etc.
Irina Nicolae, soţia lui Marius Vizer şi fostă componentă a formaţiei ASIA, a susţinut un recital.
Veteranul orădean Andrei Bondor a explicat cât de importantă este grija pentru judoka de toate vârstele şi a subliniat succesul internaţional de care s-au bucurat Campionatele Mondiale de veterani.
"Judo a intrat într-o nouă eră a evoluţiei sale. Am făcut multe schimbări în timpul ultimilor patru ani, dar încă mai sunt multe de făcut. Pentru prima oară, Federaţia Internaţională de Judo a putut organiza o astfel de gală, care a fost un dar pentru federaţiile naţionale membre. Au fost premiaţi mari campioni, dar şi reprezentanţi ai presei, sponsori. "Familia judo-ului" nu este doar un concept, este o realitate", a declarat Vizer cu prilejul galei de la Opera Garnier din Paris.
Fostul mare tenisman Ilie Năstase i-a înmânat francezului David Douillet trofeul pentru cel mai bun judoka din istorie, la masculin, palmaresul său cuprinzând 4 titluri mondiale şi 2 olimpice.
Titlul pentru cea mai bună judoka a revenit japonezei Ryoko Tani, membru al Parlamentului japonez, dar care şi-a anunţat revenirea în competiţie.
Japoneza Yoshie Ueno a primit premiul pentru cea mai bună judoka a momentului, trofeul masculin revenind uzbekului Rişod Sobirov.
Niponul Kazuhiko Tokuno a fost recompensat cu titlul pentru cel mai bun antrenor al momentului, la feminin, titlul pentru cel mai bun tehnician la masculin revenindu-i lui Andrei Şturbabin, antrenorul coordonator al lotului din Uzbekistan.
Premiul pentru o viaţă dedicată acestui sport a fost adresat lui Jigoro Kano, nimeni altul decât inventatorul judo-ului. Haruki Uemura, preşedintele federaţiei japoneze de judo, a fost cel care a primit trofeul dedicat lui Kano.
Fiul lui Anton Geesink a ridicat trofeul pentru o legendă a judo-ului, alt olandez, Jaap Nauwelaerts de Age, fiind şi el recompensat cu un premiu special, ca fiind unul dintre fondatorii IJF, în 1951.
Marţi 23 august vor debuta, la Paris, Campionatele Mondiale de judo, la care vor participa şi sportivi români.