Marius Lazurca: România ar putea face o ofertă politică Republicii Moldova
România ar putea face o ofertă politică Republicii Moldova în cazul în care va fi pusă în faţa unor opţiuni dramatice aşa cum se întâmplă în cazul Ucrainei. Declaraţia aparţine ambasadorului României în Republica Moldova, Marius Lazurca.
În cadrul emisiunii "În Profunzime", ambasadorul a menţionat că "Uniunea Europeană nu-şi poate permite încă un eşec răsunător cum este cel din Ucraina".
"România va ajuta necondiţionat Republica Moldova în cazul unor destabilizări de situaţie, care ar pune în pericol parcursul său european. Anume în acest context, preşedintele României Traian Băsescu spune că UE, prin urmare România, nu-şi mai pot permite un al doilea eşec la fel de răsunător ca cel din Ucraina şi Armenia. Este un semnal de alarmă pe care Traian Băsescu îl lansează colegilor săi din UE: aveţi grijă de regiunea care ne desparte de Federaţia Rusă pentru că oricând sunt posibile destabilizări la frontiera cu UE", a spus ambasadorul, evitând să precizeze ce ar conţine oferta politică a României pentru Moldova.
Diplomatul a precizat că România va susţine Republica Moldova în orice circumstanţe, deoarece are o responsabilitate istorica şi spirituală. El a mai menţionat că Traian Băsescu a făcut declaraţiile despre unirea Republicii Moldova cu România din numele statului român, precizând că acesta este un proiect de viitor.
"Nu este un proiect al generaţiei noastre. Nu este un proiect care să se facă cu brutalitate. Nu cred că preşedintele este responsabil de modul cum sunt răstălmăcite cuvintele sale", a spus ambasadorul, în contextul declaraţiilor anterioare ale preşedintelui român privind eventuala unire a României cu Republica Moldova.
Declaraţia preşedintelui român a generat replici dure şi acuzaţii din partea unor politicieni moldoveni. În ceea ce priveşte construcţia gazoductului Ungheni-Iaşi, Marius Lazurca a menţionat că gazul românesc va ajunge la consumatorii din Republica Moldova la începutul primăverii. "Pentru a putea asigura toţi cetăţenii moldoveni cu gaze din România este nevoie de încă două etape de lucrări de prelungire printr-o reţea magistrală de la Ungheni la Chişinău şi circa 100 mil. de euro", a spus diplomatul.