Mariana Câmpeanu: Guvernul Boc este vinovat de problemele din programul POSDRU
alte articole
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, acuză Guvernul Boc pentru dificultăţile apărute în derularea programului POSDRU şi susţine că există nereguli semnalate încă din anul 2009 şi care nu au fost remediate.
"Suntem într-o dificultate extraordinar de mare cu POSDRU, dificultate datorată tot guvernării Boc. Vă spun cu cel mai mare simţ de răspundere şi vă şi explic de ce: începând cu haosul instituit în toate instituţiile statului, de la administraţia locală până la cea centrală, inclusiv în cadrul acestui organism de gestionare a fondurilor europene, prin faptul că au fost aduşi oameni la conducerea acestui departament care nu aveau nici o competenţă în domeniu, pornind cu faptul că au redus salariile - nu numai că au tăiat sporurile cu 75%, s-au redus şi salariile de bază cu 25% - şi atunci toţi oamenii calificaţi din cadrul acestui departament au plecat către firmele care făceau proiecte sau către ONG etc. Tot ce s-a întâmplat după aceea a fost făcut şi cu oameni care nu au cunoscut bine sau care au fost şi în conflict de interese şi verificarea a fost făcută la un nivel foarte scăzut, dovadă că începând cu 2009 toate organele de control din România ale Comisiei Europene au co
nstatat neregularităţi care trebuiau verificate şi corectate, dar mai sunt încă probleme din 2009 care n-au fost corectate până la această oră", a declarat Mariana Câmpeanu joi într-o conferinţă de presă.
Conform acesteia, la Ministerul Muncii a fost creat un program de verificare a sumelor plătite şi a dat asigurări că nu vor exista blocaje şi că toate sumele eligibile vor fi plătite.
"În cadrul Ministerului Muncii am creat un program foarte amănunţit de verificare a sumelor care au fost deja plătite, a celor care urmează să fie plătite în perioada următoare şi a programelor care urmează să fie depuse, în aşa fel încât să îndeplinim cerinţele pe care le-am avut de la atâtea audituri care s-au făcut. Acest program o să-l punem de acord săptămâna viitoare cu Comisia Europeană, va intra în derulare şi eu sper din toată inima ca în maxim două-trei luni să punem pe picioare acest organism. Vizavi de beneficiari nu dorim să blocăm programele. Toate sumele eligibile vor fi plătite din bugetul de stat, urmând să le recuperăm după aceea de la Uniunea Europeană", a subliniat Mariana Câmpeanu.