Marian Tutilescu participă la cel de-al XV-lea Congres European de Poliţie
Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), chestor-şef de poliţie Marian Tutilescu, participă, la Berlin, la cel de-al XV-lea Congres European de Poliţie, care are ca temă principală de dezbatere "Reţeaua de securitate: terorismul".
La eveniment, care se desfăşoară marţi şi miercuri, sunt prezenţi înalţi reprezentanţi din cadrul Comisiei Europene, agenţiilor europene de aplicare a legii, ministerelor de interne şi de justiţie, precum şi experţi din peste 50 de state, a informat un comunicat de presă al MAI.
În marja congresului, se desfăşoară o sesiune specială dedicată extinderii spaţiului Schengen, ocazie cu care partea română şi partea bulgară prezintă eforturile întreprinse de cele două state pentru aderare.
Sesiunea va fi prezidată de către Hans-Peter Uhl, membru al Bundestag-ului german şi purtător de cuvânt pe politici interne al fracţiunii parlamentare CDU(CSU, el promovând ideea unei aderări cât mai rapide a României la spaţiul Schengen, se arată în comunicatul MAI.
Oficialul german a vizitat România în luna aprilie 2011, ocazie cu care a constatat la faţa locului modul în care ţara noastră asigură frontierele externe ale UE, precizează sursa citată.