Marian Sârbu: Mandatul UNPR la întâlnirile cu delegaţile BM, FMI şi CE rămâne reîntregirea salariilor

Epoch Times România
04.04.2012

Mandatul echipei Uniunii Naţionale pentru Progresul României care se va întâlni cu delegaţia FMI, BM şi CE din luna aprilie rămâne reîntregirea salariilor după graficul solicitat, a arătat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele UNPR, Marian Sârbu.

"De fiecare dată, după măsura de austeritate luată la 1 iulie 2010, am propus în permanenţă existenţa unui grafic de reîntregire. S-a făcut acest lucru anul trecut cu o parte din procente. Mandatul nostru la discuţiile cu FMI şi cu ceilalţi parteneri internaţionali, la întâlnirile de luna aceasta, rămâne acela de a reîntregi salariile după graficul pe care-l solicităm de foarte mult timp. Luna aceasta (n.r. aprilie) echipa UNPR care va participa la întâlnirea cu reprezentanţii organismelor internaţionale îşi păstrează opinia că aceste măsuri trebuie luate, indiferent de tipul, de atacuri care pot veni din partea diferitelor partide, oameni din Opoziţie, care pot cataloga aceste măsuri în fel şi chip. Este o responsabilitate politică şi socială pe care UNPR şi-a asumat-o constant şi pe care nu o vom abandona", a precizat Sârbu.

Referindu-se la taxa pe marile averi, el a spus că apropierea campaniei electorale pune de fiecare dată în dificultate purtătorii de opinii în sfera socială, dar a subliniat că aceasta nu este o temă electorală, ci o responsabilitate asumată de partid.

"Cei care fac propuneri de natură socială în astfel de perioade sunt adeseori taxaţi ca fiind populişti sau demagogi (...) iar alţii, care se sperie de aceste epitete, vorbesc extrem de prudent (...) Nu este cazul UNPR. Nici în domeniul taxării averilor nici în domeniul graficului de revenire a salariilor bugetarilor de la 30 iunie 2010 pentru că aceste două teme le-am repetat încă de la momentul în care s-au luat măsurile de austeritate pentru care ne-am asumat o responsabilitate pe care foarte mulţi nu au recunoscut-o şi nu o recunosc nici astăzi. Este insuficient doar să vorbeşti despre existenţa unui deficit important la bugetul de pensii, să nu accepţi că într-adevăr acest deficit în timp poate să descrească, poate să reintre în parametrii normali prin creştere economică, prin creşterea numărului de locuri de muncă, prin reforme în domeniul pensiilor dar şi prin solidaritate. Nu există o ţară care să-şi fi echilibrat bugetele de pensii, care să nu fi apelat, din când în când, la măsuri de solidaritate cum este cea legată de taxa pe averile mari şi foarte mari", a subliniat Sârbu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor