Marga a cerut suplimentarea bugetului ICR

Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a declarat că a transmis Guvernului o solicitare de suplimentare a bugetului instituţiei pentru a se putea deschide noi filiale în America Latină, China şi Rusia şi pentru plata noilor angajaţi. Decizia a fost luată după ce Guvernul a tăiat drastic din fondurile alocate pentru ICR, fapt ce punea sub semnul întrebării desfăşurarea activităţilor de zi cu zi.
"Astăzi au plecat solicitările pentru autorităţile guvernamentale pentru a suplimenta bugetul, mai cu seama că pe agendă sunt câteva acţiuni mari, urgente - Târgul de carte de la Paris şi altele. Trebuie făcute toate demersurile pentru că bugetul să fie în ordine", a declarat Marga.
Şeful ICR a trimis conducerii PNL solicitarea de a fi suspendat din calitatea de membru al partidului pentru ca funcţia pe care o ocupă este incompatibilă cu activitatea politică.
Bugetul Institutului Cultural Român (ICR) pe 2012 a fost redus cu o treime la rectificarea bugetară.