Manuel Valls, despre romi: Franţa „nu poate primi toată mizeria lumii şi a Europei”
Franţa „nu poate primi toată mizeria lumii şi a Europei”, a afirmat, marţi, ministrul francez de interne, Manuel Valls, răspunzând unei întrebări privind situaţia romilor, înaintea vizitei programate miercuri la Bucureşti.
”Astăzi, nu putem să ne permitem să primim toate aceste populaţii care sunt năpăstuiţii pământului, care sunt hărţuite în ţara lor, care sunt discriminate", a declarat el pentru BFMTV şi RMC.
Franţa are ”politica sa în materie de azil, în materie de inserţie, dar mesajul este clar: fermitatea”, a adăugat Valls.
”Fără îndoială, înainte de sfârşitul lunii septembrie, 7.000 de români sau bulgari vor fi repatriaţi prin sistemul de ajutor pentru reîntoarcere”, a mai spus ministrul, recunoscând totuşi că sunt şi alţii care sosesc”.
Populaţia de romi din Franţa este estimată de asociaţii la aproximativ 15.000.
Ministrul de interne, Manuel Vallas, vine miercuri în România, împreună cu ministrul delegat pentru afaceri europene, Bernard Cazeneuve.
Sute de romi au fost evacuaţi de poliţie din taberele ilegale în ultimele săptămâni, în Franţa, ceea ce a provocat proteste din partea reprezentanţilor romilor, a unor ONG-uri şi ale unei părţi a stângii.