Mai mult de jumătate din teza de doctorat a ministrului Justiţiei, Radu Marinescu, este plagiată [PressOne]

Cel puţin 56,68% dintre paginile lucrării de doctorat a ministrului Justiţiei, Radu Marinescu, cu titlul Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil conţin text copiat din alţi autori, mai exact 140 de pagini din cele 247 ale lucrării, scrie Emilia Şercan într-o analiză publicată de PressOne.
Cea mai mare parte a conţinutului plagiat provine din alte trei lucrări, iar în unele situaţii calupurile de text preluat cuvânt cu cuvânt se întind chiar şi până la 25 de pagini consecutive.
De altfel, tehnica de preluare neautorizată de conţinut folosită de actualul ministru al Justiţiei este cel mai des întâlnită în tezele de doctorat ale demnitarilor români: plagiatul copy-paste. Această tehnică se referă la copiatul cuvânt cu cuvânt al unui text, fără ca acesta să fie marcat cu ghilimele – semnele care demarchează un text preluat – şi fără a fi atribuit autorului original.
Ministrul Radu Marinescu a negat, într-o declaraţie dată pentru PressOne, că a încălcat standardele de realizare a unei lucrări ştiinţifice:
“Eu nu consider că am plagiat. Asta pot să vă spun”.
Acesta a mai declarat că şi-a elaborat teza “în conformitate cu normele timpului şi sub coordonarea unui profesor academician reputat”.
“Normele timpului” încadrau plagiatul în categoria formelor de fraudă academică la momentul la care Marinescu şi-a susţinut teza de doctorat, în 2009 (inclusiv prin lege, nu doar prin prevederi academice).
Ministrul Radu Marinescu îşi justifică furtul academic invocând - asemenea unei întregi pleiade de plagiatori aflaţi în funcţii publice care l-au precedat - o presupusă „lipsă a normelor” şi o presupusă „lipsă a legislaţiei”. Ce susţine Marinescu, în discuţia avută cu PressOne, este fals: în 2009, atât normele academice, cât şi legea, prevedeau evidenţierea prin semnele ghilimelelor a porţiunilor copiate din lucrările altor autori.
Articolul integral poate fi citit aici.