Magistraţi şi grefieri formaţi la Şcoala de vară de la Sinaia cu finanţare europeană
Consiliul Superior al Magistraturii acordă atenţie prioritară atragerii finanţării europene pentru formarea profesională a magistraţilor şi a grefierilor, conform declaraţiilor pe care le-a făcut Florin-Răzvan Radu, director al Direcţiei Afaceri Europene din cadrul CSM, la deschiderea lucrărilor Şcolii de vară pentru tineri magistraţi şi alţi profesionişti ai dreptului. Luni a avut loc la Sinaia deschiderea lucrărilor primei ediţii a Şcolii de vară organizată în cadrul proiectului 'Consolidarea cooperării judiciare pentru protejarea victimelor infracţiunilor'.
La Şcoala de vară se vor specializa tineri judecători şi procurori, care au absolvit recent şcolile de magistratură, cât şi auditori de justiţie din Spania, Olanda şi România, pe o perioadă de 5 zile, alături de grefieri, avocaţi şi personal de specialitate din Ministerul Justiţiei, în scopul aplicării instrumentelor juridice ale Uniunii Europene şi ale Consiliului Europei care consacră drepturile victimelor în procesul penal.
Florin-Răzvan Radu, director al Direcţiei Afaceri Europene, Relaţii Internaţionale şi Programe din cadrul Consiliului a transmis celor prezenţi un mesaj din partea preşedintelui CSM, Oana Schmidt-Hăineală.
"S-a subliniat atenţia prioritară acordată de CSM atragerii finanţării europene pentru formarea profesională a magistraţilor şi a grefierilor, precum şi pentru creşterea capacităţii instituţionale, fiind prezentate succint proiectele coordonate de Consiliu sau în care participă ca partener. Totodată, s-a arătat că formele de pregătire profesională în care alături de magistraţi sunt implicaţi şi alţi profesionişti ai dreptului, reprezintă o abordare modernă pe care Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii o promovează, care permite îmbunătăţirea înţelegerii reciproce a diferitelor profesii juridice, facilitând, în materie penală, combaterea eficientă a criminalităţii, dar şi respectarea tuturor garanţiilor procesuale", transmite sursa.
Totodată, Florin-Răzvan Radu a scos în evidenţă faptul că alături de instituţiile din România sunt partenere două instituţii de prestigiu din Spania şi Olanda, tinerii magistraţi şi alţi profesionişti ai dreptului din trei zone ale Europei fiind pregătiţi împreună pentru aplicarea dreptului european, în spiritul unei Europe Unite.
În acest proiect din domeniul justiţiei, Consiliul are rolul de instituţie coordonatoare, iar parteneri sunt Institutul Naţional al Magistraturii din România, Şcoala Judiciară din Spania, S.S.R. Internaţional - Centrul pentru pregătire şi cercetare pentru sistemul judiciar din Olanda, Ministerul Justiţiei şi Şcoala Naţională de Grefieri din România.
Proiectul are scopul de a consolida cooperarea judiciară europeană în materie penală prin activităţi specifice de formare profesională pentru viitorii judecători şi procurori din statele membre UE, avocaţilor, grefierilor, specialiştilor din Ministerul Justiţiei, care să îmbunătăţească aplicarea corespunzătoare a instrumentelor juridice europene ce privesc protecţia victimelor infracţiunilor.