MAE, îngrijorat de afirmaţiile ministrului suedez pentru afaceri europene

Epoch Times România
27.07.2012

MAE a luat notă cu îngrijorare de declaraţiile Birgittei Ohlsson, ministrul suedez pentru afaceri europene, referitor la faptul că România nu ar respecta criteriile de la Copenhaga, mai ales că aceasta s-a întâlnit recent cu Leonard Orban şi nu a ridicat asemenea obiecţii.

"Ca şi până acum, MAE ţine cont de preocupările partenerilor europeni privind reconfigurarea democratică a spectrului politic intern, care a avut loc într-un ritm accelerat. MAE a declanşat un proces de clarificare a contextului în care a fost făcută această declaraţie şi a circumstanţelor care au declanşat-o, mai ales că atât ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, cât şi ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, s-au întâlnit cu omologii lor suedezi, Carl Bildt, şi, respectiv, Birgitta Ohlsson, în marja recentelor reuniuni CAE şi CAG de la Bruxelles, iar aceştia nu au ridicat problemele la care face referire doamna Birgitta Ohlsson", se arată într-un comunicat al MAE.

"Respectarea drepturilor omului şi a regulilor democratice este în ţara noastră la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană, iar acest fapt a fost consemnat şi acceptat de multă vreme. Statutul României de stat membru UE şi parcursul său din ultimii ani în direcţia integrării depline atestă, fără nicio îndoială, realitatea că România respectă în totalitate criteriile de la Copenhaga privind drepturile omului şi democraţia", mai precizează MAE.

UE ar trebui să fie mai fermă în privinţa cerinţelor ca România să respecte libertatea de exprimare şi drepturile omului, a declarat ministrul suedez pentru Afaceri Europene, în contextul escaladării luptei politice dintre premierul şi preşedintele român, relatează postul Radio Suedia, citat de gandul.info. Potrivit site-ului postului, Sverigesradio.se, Birgitta Ohlsson a pledat pentru strategii UE mai dure în privinţa respectării drepturilor omului în statele "mai noi" din cadrul blocului european. Ea a apreciat că, deşi cerinţele dinaintea aderării la UE sunt "stricte" în privinţa responsabilităţii referitoare la drepturile omului şi democraţie, este mai dificil ca state să fie monitorizate în aceste domenii după aderare.

Ohlsson a declarat că doreşte să creeze un "sistem de clasificare" a statelor UE din perspectiva drepturilor omului. "Trebuie să numim, (să facem de) ruşine şi să expunem (problemele unor) ţări, ci nu să ne fie teamă să utilizăm sancţiuni", a subliniat ea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor