Macovei: Orice schimbare a listelor electorale de către cei care deja au transmis actualizări, ilegală

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a prezentat, într-un comentariu pe blog, condiţiile în care se mai poate face actualizarea listelor electorale care urmează să fie transmise de MAI către Curtea Constituţională.
Miting de protest organizat în Piaţa Revoluţiei, de PDL (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
20.08.2012

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a prezentat, într-un comentariu pe blog, condiţiile în care se mai poate face actualizarea listelor electorale care urmează să fie transmise de MAI către Curtea Constituţională.

Macovei consideră că actualizarea listelor trebuie făcută numai în localităţile în care aceasta nu a fost operată până pe 10 iulie. "Actualizarea listelor trebuie făcută numai în localităţile în care aceasta nu a fost operată până pe data de 10 iulie. Doar autorităţile locale care nu au actualizat şi nu au transmis liste actualizate anterior referendumului trebuie acum să facă actualizarea. Şi, evident, actualizarea se face numai pe baza de acte. Orice schimbare a listelor electorale de către autorităţile care deja au transmis la MAI actualizări până pe 10 iulie este ilegală, constituie infracţiune şi este contrară hotărârii Curţii Constituţionale din 14 august. Singura actualizare permisă de lege (legea 370/2004) ulterior datei de 10 iulie este adăugarea pe listele electorale a celor care au împlinit 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, indiferent dacă se aflau în ţară sau în străinătate", scrie Macovei.

Ea a spus că a înţeles din declaraţiile ministrului de Interne Radu Stroe că "un număr masiv de autorităţi locale (...) modifică listele electorale".

"Fac această precizare legală pentru că din declaraţiile domnului Stroe înţeleg că, la cererea domniei sale, un număr masiv de autorităţi locale “actualizează”, adică modifică listele electorale, inclusiv acele autorităţi locale care deja actualizaseră listele până pe 10 iulie aşa cum cerea legea. Repet, o astfel de activitate este ilegală şi contrară cerinţei Curţii Constituţionale. Tocmai de aceea Curtea Constituţionala a cerut actualizarea listelor electorale numai acolo unde nu au fost actualizate până la 10 iulie, pentru a nu schimba retroactiv datele pe baza cărora s-a desfăşurat referendumul şi pentru a respecta Constituţia", scrie Monica Macovei.

Ea a precizat că orice încercare de a scoate de pe listele electorale români care trăiesc în străinătate, indiferent dacă au sau nu domiciliul stabil în afară României, reprezintă o ilegalitate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor