Lucrătorii umanitari salvaţi au sosit la baza americană
Lucrătorii umanitari danezi şi americani, care au fost salvaţi de Puşcaşii marini de la răpitorii lor din Somalia, au ajuns joi în condiţii de siguranţă la o bază americană din Italia, conform rapoartelor media.
Americanca Jessica Buchanan şi danezul Poul Thisted au ajuns la baza aero-navală Sigonella, la o zi după ce au fost salvaţi, potrivit CNN. Cei doi au fost ţinuţi în captivitate timp de aproximativ trei luni, dar niciunul nu a fost vătămat.
Membrii unităţii 6 de elită pentru operaţii speciale a Puşcaşilor Marini au sărit din avion în Somalia, au ucis toţi cei nouă răpitori şi i-au salvat pe cei doi lucrători umanitari. Unitatea este aceeaşi cu cea care a efectuat raidul asupra complexului lui Osama bin Laden, în luna mai.
Guvernul de tranziţie din Somalia a relatat într-o declaraţie că salvarea "este o mare bucurie pentru guvernul Somaliei şi toţi somalezii, precum şi pentru toţi oamenii de pretutindeni care gândesc cum trebuie," a raportat CNN.
"Lovitura puternică este singurul limbaj pe care răpitorii de oameni nevinovaţi, piraţii şi teroriştii îl înţeleg, şi trebuie să se profite de orice oportunitate pentru a şterge acest flagel din ţara noastră", se adaugă în declaraţie.
Somalia nu a avut un guvern central de la începutul anilor 1990 şi un număr de facţiuni diferite controlează diverse părţi ale ţării.
Într-o scrisoare către Congres, preşedintele Barack Obama a anunţat joi că a ordonat personal raidul şi misiunea de salvare.