Lovitură pentru traficanţii de carne vie: Vor răspunde penal indiferent cât a trecut de la săvârşirea infracţiunilor

.
. (investigatoria.ro)

Camera Deputaţilor a adoptat, joi, în calitate de for decizional, un proiect de lege care modifică Codul Penal astfel încât unele infracţiuni grave - sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, proxenetismul, agresiunea sexuală şi tortura - să nu se mai prescrie. Autorii acestor infracţiuni vor răspunde penal indiferent de termenul care a trecut de la săvârşirea faptei.

"Este un alt semnal important care confirmă că pentru actuala majoritate, siguranţa oamenilor, în special a minorilor, este o prioritate. Şi şansa României de a nu mai avea cazuri de genul celor de la Ţăndărei sau cauze de genul Al-Nashiri contra României, dar şi de a nu mai vedea ţara noastră în top la capitolul agresiuni sexuale împotriva minorilor sau la numărul de persoane traficate. Proiectul legislativ votat azi în Camera decizională, şi mulţumesc colegilor deputaţi pentru solidaritate, l-am iniţiat împreună cu Iulia Scântei şi Andronache Gabriel, cu un scop precis: de a asigura dreptul la îndeplinirea actului de justiţie pentru victimele infracţiunilor menţionate", a declarat senatoare PNL Alina Gorghiu.

Pe lângă trecerea unor fapte penale grave în sfera infracţiunilor imprescriptibile, proiectul instituie pedepsirea cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani, a celor care nu denunţă faptele de agresiune sexuală, de trafic şi exploatare săvârşite împotriva minorilor.

"Se elimină astfel situaţiile în care termenele de prescripţie se împlinesc înainte ca dosarele să poată fi soluţionate, iar autorii pedepsiţi. Era nevoie de aceste modificări în Codul penal. Pentru că victimele necesită o atenţie sporită din partea legiuitorului", a adăugat Alina Gorghiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne