Liviu Voinea: 135 de mil. de lei de la buget pentru tronsonul Universitate – Drumul Taberei în acest an
Tronsonul de metrou Universitate – Drumul Taberei are alocată de la buget, pentru acest an, suma de 135 de milioane de lei, urmând ca la rectificarea bugetară din vară suma să fie suplimentată, a anunţat ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.
“În acest an au fost prevăzuţi în buget 135 milioane de lei, jumătate de la noi şi jumătate de la BEI, bani concentraţi în primele două trimestre în ideea că la rectificare vor fi alocate sume suplimentare. Lucrările la acest proiect vor continua conform graficului”, a spus Voinea, la TVR 1.
Valoarea întregului proiect este de 1,1 miliarde de euro, din care 395 de milioane provin dintr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii (BEI).
“Până acum am luat cheltuit din cei 395 de milioane de euro, în trei ani, 90 de milioane de euro. În anul 2010 s-au cheltuit 12 milioane de lei din banii noştri şi ai BEI, în 2011 s-au cheltuit circa 100 de milioane de lei, iar în 2012 s-au intensificat lucrările la acest proiect şi s-au cheltuit 340 de milioane de lei. În total s-au cheltuit până acum cam 500 de milioane de lei, aproximativ 80% de la BEI”, a precizat Liviu Voinea.
Acesta a explicat că toţi banii puşi la dispoziţie de către BEI sunt puşi în deficit, iar în acest moment mai sunt proiecte în curs de derulare cu BEI de unde mai sunt de tras încă 1,5 miliarde de euro.
Premierul Victor Ponta a susţinut luni, după o întâlnire cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, aflat în vizită la Bucureşti, că lucrările la construirea Magistralei V a metroului Universitate – Drumul Taberei continuă şi ca vor fi asigurate resursele financiare necesare.