Liviu Dragnea, despre Nyiro Jozsef: O acţiune de campanie; reacţia lui Kover Laszlo este de neadmis

Epoch Times România
28.05.2012

Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, a declarat luni că problema reînhumării poetului maghiar Nyiro Jozsef este o acţiune de campanie a partidelor maghiare româneşte, iar reacţia oficialilor unguri este de neacceptat.

“Noi considerăm, mă rog, această dispută apărută oarecum artificial, că este o acţiune de campanie electorală. Ştiţi bine că spre electoratul maghiar se îndreaptă două forţe politice, UDMR-ul şi cealaltă forţă politică şi probabil că încearcă să facă tot felul de acţiuni puţin ieşite din comun pentru a atrage voturi. Este o acţiune electorală”, a declarat Dragnea.

El a precizat că atacurile preşedintelui Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, la adresa Guvernului României sunt, în acest context, de neadmis. “De neadmis, de neadmis. Eu cred că ţara vecină Ungaria ar trebui să se raporteze la România ca la un stat vecin, cu aceleaşi drepturi pe care le are şi Ungaria şi orice stat membru în UE”, a declarat el.

Dragnea a adăugat că această dispută ar trebuie să se termine “într-un mod înţelept”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor