Limba română continuă să fie ignorată de etnicii ruşi din Republica Moldova
La 20 de ani de independenţă, în Republica Moldova limba română continuă să fie ignorată de etnicii ruşi, care nu consideră necesară cunoaşterea limbii oficiale a statului moldovean, atâta timp cât pot studia în limba maternă, scrie marţi ziarul 'Timpul' de la Chişinău.
'Necunoaşterea limbii române nu este pentru etnicii ruşi un impediment în activitatea profesională sau cariera politică. Importanţi funcţionari de stat nu cunosc limba băştinaşilor şi nici nu fac efortul de a o însuşi, de aceea trebuie să facem ordine, astfel încât limba română să se regăsească la ea acasă', a explicat ministrul educaţiei, Mihail Şleahtiţchi.
După 20 de ani de independenţă, cei de-o vârstă cu statul moldovean independent în care s-au născut încă nu i-au învăţat limba şi continuă să vorbească într-o limbă 'normală' - rusa. Cunoaşterea lamentabilă a limbii române de către tânăra generaţie a fost demonstrată încă o dată de cei aproape 4.000 de elevi care au luat la bacalaureat note sub şapte, precum şi cei 391 de elevi alolingvi care au 'picat' examenul. Chiar dacă s-au născut în Moldova, aceştia nu văd de ce ar trebui să cunoască limba de stat, atâta timp cât există instituţii unde pot studia în limba maternă. Iar atunci când li se cere să studieze limba de stat, etnicii ruşi reacţionează bolnăvicios, acuzând autorităţile că le încalcă drepturile, mai scrie 'Timpul'.
Ministrul adjunct al educaţiei Loretta Handrabura consideră că tinerii nu sunt suficienţi de motivaţi pentru a studia limba română. 'Angajatorul trebuie să pună problema cunoaşterii limbii oficiale de către angajaţi. Totodată, trebuie ca fiecare cetăţean de la noi să conştientizeze necesitatea cunoaşterii limbii române, pentru că, fiind cetăţeanul unui stat, eşti obligat să cunoşti limba statului pentru confortul şi incluziunea ta socială, or incluziunea socială se produce atunci când poţi comunica, când manifeşti respect faţă de valorile statului, precum limba şi istoria', a argumentat Loretta Handrabura.
Anul trecut, aminteşte ziarul de la Chişinău, unii politicieni susţineau, în contextul reformei structurale a învăţământului, că minoritatea rusă ar fi marginalizată şi că i s-ar îngrădi accesul la studii în limba lor maternă - rusa. Realitatea, de fapt, este exact opusă. De la începutul realizării reformei învăţământului, nici o şcoală cu predare în limba rusă nu a fost desfiinţată sau restructurată, ba mai mult - numărul acestor şcoli nu s-a modificat pe parcursul ultimilor 20 de ani.
Chiar dacă până în 2013 reforma structurală extinsă în nouă raioane va viza şi şcolile ruse, ministrul educaţiei a recunoscut că acestea vor fi privilegiate. 'Şcolile cu predare în limba rusă, care se vor afla într-o zonă populată intens de minorităţile ruse, vor fi transformate în şcoli de circumscripţie, în care vom concentra resurse financiare şi pe care o vom transforma într-o instituţie educaţională model. În situaţia în care într-un raion anume va exista doar o şcoală cu predare în limba rusă, aceasta va rămâne să funcţioneze, indiferent de numărul de elevi', a precizat Mihail Şleahtiţchi. Pentru a stopa speculaţiile pe această temă, ministrul a subliniat clar că reforma nu trebuie privită ca un mod de a strangula sau lichida aceste şcoli.
În prezent, în Republica Moldova există 280 de şcoli cu predare în limba rusă din totalul de peste 1.500.
Situaţia este la fel şi în instituţiile superioare de învăţământ, unde circa 20% din studenţi sunt vorbitori de limbă rusă. Şi aici orice tentativă de a-i motiva pe studenţii ruşi să însuşească limba de stat s-a soldat cu proteste din partea acestora. Anul trecut au avut loc câteva proteste ale etnicilor ruşi care şi-au manifestat dezacordul faţă de predarea în limba română a unor cursuri de la Universitatea Tehnică.
Ministrul adjunct Loretta Handrabura a ţinut să precizeze că şi anul viitor studenţii din anii terminali vor studia anumite discipline în limba română. 'Deoarece noi pregătim specialişti pentru economia naţională, ei trebuie să stăpânească deopotrivă şi limba română. Este o abordare absolut echilibrată şi întemeiată din punct de vedere al mediului lingvistic din Republica Moldova, în care un specialist, chiar şi alolingv, trebuie să facă dovada că stăpâneşte deopotrivă meseria atât în rusă, cât şi în română, astfel încât să nu dea naştere unor tensiuni şi discriminări interetnice', a declarat Loretta Handrabura, potrivit ziarului Timpul.
Totodată, oficialii consideră că societatea trebuie să se implice mai mult în procesul de motivare a etnicilor ruşi. Faptul că angajatorii nu cer cunoaşterea limbii de stat atunci când angajează noii specialişti creează premiza ignorării limbii române de către tineri. Dar cum deocamdată societatea noastră nu oferă modele prin care să poţi deduce că o bună cunoaştere a limbii române constituie cheia succesului social, nici unii din marii funcţionari de stat nu cunosc limba statului, a declarat ministrul educaţiei.
În UTA Gagauz-Yeri (regiune autonomă în componenţa Republicii Moldova), fiecare al zecelea absolvent nu a dat bacalaureatul la limba şi literatura română. Mihail Formuzal, başcanul (guvernatorul) autonomiei, a cerut Ministerului Educaţiei ca cei 100 de elevi să repete examenul, afirmând că, în caz contrar, va lua în considerare ideea de a elibera propriile diplome de bacalaureat, fără un test la limba română.
'Pentru locuitorii noştri, limba română nu este limba lor maternă. Elevii o studiază ca limbă străină, iar criteriile de evaluare a copiilor noştri ar trebui să fie diferite, deoarece aici nu există un mediu pentru limba română', a spus Mihail Formuzal.
Referitor la iniţiativa guvernatorului de a elibera propriile diplome de bacalaureat, ministrul adjunct al educaţiei Loretta Handrabura a ţinut să precizeze că, 'în afara ţării, sunt recunoscute diplomele eliberate de Ministerul Educaţiei în baza unor acorduri internaţionale şi că oricare altă diplomă eliberată de altă autoritate nu va fi recunoscută'.