Liga I. FCSB pierde pe teren propriu cu Poli Iaşi

Vicecampioana României a înregistrat o nouă înfrângere în campionat, cea de-a patra consecutivă, elevii pregătiţi de Vergil Andronache fiind învinşi duminică de gruparea moldoveană cu scorul de 2-1 (1-0).
(GIUSEPPE CACACE / AFP / Getty Images)
Marius Drăgoi
19.08.2019

FCSB a suferit un nou rezultat nesatisfăcător duminică, pe teren propriu, la Piteşti, acolo unde a întâlnit în etapa a 6-a a Ligii I pe Politehnica Iaşi. Vicecampioana a dezamăgit iar printr-un joc fără direcţie, o lipsă de inspiraţie dată probabil de criza actuală prin care trece clubul din Ghencea.

Moldovenii cu Mihai Teja pe banca tehnică, fostul conducător principal de joc al steliştilor, au reuşit să obţină trei puncte importante care i-au propulsat la egalitate de puncte cu lideră CFR Cluj în clasament (14 puncte). Oaspeţii au punctat prin Cornel Frăsinescu (min. 41), respectiv Florian Loshaj (73), roş-albaştrii modificând şi ei tabela de marcaj în minutul 52 - în urma unui penalty executat de Florin Tănase.

FCSB a trecut pe lângă egalare prin Mihai Roman (44), dar acesta a luat la ţintă bara. De menţionat că jucătorii antrenaţi de Vergil Andronache au cerut în două situaţii acordarea de lovituri de la unsprezece metri - în min. 64, la un duel între Bradley Diallo şi Harlem Gnohere, respectiv min. 83 la o intervenţie a lui Platini asupra lui Adrian Popa.

Poli Iaşi este la prima victorie pe terenul echipei FCSB, fiind neînvinsă în actuala stagiune, în timp ce FCSB numără acum patru eşecuri consecutive în campionat, din care trei pe teren propriu, fiind fără victorie în ultimele cinci etape, ocupând abia poziţia a 11-a în clasament, cu 4 puncte.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor