Liga Europa: Molde FK - Steaua, 1-2
alte articole
Steaua i-a învins în deplasare, joi seară, cu scorul de 1-2, pe norvegienii de la Molde FK, în Grupa E din UEFA Europa League. după acest meci, gruparea roş-albastră este aproape calificată pentru primăvara europeană. Steaua este liderul grupei, cu 10 puncte în clasament, urmată de Stuttgart, cu 5 puncte, de Copenhaga, cu 4 puncte, şi de Molde, cu 3 puncte.
Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a declarat că este mulţumit de scor şi că speră ca la următorul meci, cel cu VfB Stuttgart, Steaua să fie susţinută de 50.000 de fani pe Arena Naţională.
"Nu trebuie să stăm la mâna rezultatelor. Important este că avem 10 puncte, avem meci acasă cu Stuttgart şi sper să sărbătorim calificarea alături de 50.000 de fani pe Arena Naţională. Nu am făcut o socoteală câte puncte să facem în patru meciuri, noi ne-am propus să ne calificăm, aşa că sper să mergem mai departe", a afirmat Reghecampf.
Golurile Stelei au fost marcate de Chipciu, în minutul 21 şi de Latovlevici, în minutul 37, iar pentru Molde a înscris Chimă, în minutul 56.
Stelistul Chipciu a deschis scorul cu un şut de la aproximativ 12 metri, după o pasă de la Tănase.
După 16 minute, Latovlevici măreşte avantajul Stelei cu un şut în diagonală, după o pasă de la acelaşi Tănase.
În minutul 11 al reprizei a doua, Chimă a marcaţi pentru gazde cu un şut pe jos, la colţul lung.