Liga Campionilor. CFR Cluj s-a calificat în turul trei preliminar după 2-2 cu Maccabi Tel Aviv
alte articole
CFR Cluj a acces în turul trei preliminar al UEFA Champions League, după remiza cu formaţia israeliană Maccabi Tel Aviv, marţi seara, la Netanya, în manşa secundă a turului al doilea preliminar, scor final 2-2 (2-1).
Pentru campioana României au punctat Juan Culio (19 - penalty), respectiv Mario Rondon (42), în timp ce de la gazde s-au remarcat Nick Blackman (15) şi Yonatan Cohen (48).
"A fost un meci foarte greu cu o echipă foarte bună, a trebuit să suferim, să ne apărăm şi să apărăm rezultatul din tur. Am jucat cu o echipă foarte bună. Începusem bine, credeam că vom marca noi primii. Dar au marcat ei iar reacţia a fost senzaţională. Per total, cred că puteau mai mult la acest meci unii jucători, nu vreau să-i numesc, nu a fost toată echipa la maxim. Dar când ne calificăm împotrivă unei echipe mai valoroase, toată lumea merită felicitări, titularii şi rezervele şi clubul CFR. Recuperarea va fi foarte grea. Încerc să fac o echipă pentru campionat şi o echipă pentru Champions League." a declarat fostul internaţional Dan Petrescu.
Ceferiştii câştigaseră în tur cu 1-0. În continuare ei vor întâlni formaţia Celtic Glasgow.
Au evoluat echipele:
Maccabi: 17. Andreas Gianniotis - 30. Maor Kandil (28. André Geraldes, 59), 31. Shahar Piven, 3. Jair Amador, 27. Ofir Davidzada - 42. Dor Peretz, 6. Dan Glazer - 22. Avi Rikan (24. Yonatan Cohen, 46) - 9. Nick Blackman (16. Eliran Atar, 72), 11. Etey Shechter, 15. Dor Micha (căpitan). Antrenor: Vladimir Ivic.
Rezerve neutilizate: 19. Daniel Tenenbaum - 10. Chikeluba Ofoedu, 25. Aaron Schoenfeld, 77. Ruslan Barsky.
CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 16. Mateo Susic, 55. Paulo Vinicius, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) - 8. Damjan Djokovic, 37. Mihai Bordeianu, 19. Juan Culio - 10. Ciprian Deac (7. Adrian Constantin Păun, 52), 99. Mario Rondon (20. George Ţucudean, 82), 9. Billel Omrani (30. Andrei Mureşan, 86). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 12. Cosmin Vâtcă - 5. Yacouba Sylla, 77. Ionuţ Peteleu, 92. Mike Cestor.
Arbitru: Marco Fritz; arbitri asistenţi: Christian Gittelmann, Dominik Schaal; arbitru de rezervă: Sven Jablonski (toţi din Germania)
Cartonaşe galbene: Deac (14), Atar (74), Burcă (90).