Lider politic, după "petrecerea" nepalezilor de la metrou: Fără 1 milion de noi muncitori până în 2035, va fi catastrofă
Fostul deputat Alexandru Kocsis, unul dintre liderii Forţa Dreptei, a atras atenţia că România are nevoie de minim un milion de noi muncitori până în 2035, altfel ţara se va îndrepta spre un dezastru.
"Sutele de nepalezi care s-au bucurat în noaptea de Anul Nou pe peronul staţiei de metrou Titan au trezit sentimente diverse în rândul românilor. Unii au fost amuzaţi, alţii empatici, dar şi mulţi surprinşi. Surprinşi pentru că acea adunare spontană i-a făcut să realizeze că începem să avem din ce în ce mai mulţi muncitori străini şi în România. Nu am văzut încă reacţii negative, ceea ce este îmbucurător, dar mă întreb dacă la fel vor sta lucrurile când numărul acestor muncitori străini va creşte de 5, de 10 sau de 15 ori. Realitatea este că fără cel puţin un milion de noi muncitori integraţi în economia României până în 2035, ne îndreptăm spre o catastrofă economică şi socială", a afirmat Alexandru Kocsis.
Potrivit liderului Forţa Dreptei, începând din 2030, generaţiile decreţeilor (1967-1989) vor începe să iasă masiv la pensie, ceea ce va duce la o presiune uriaşă asupra bugetului public de pensii.
"Anul cu cele mai multe naşteri, baby boom-ul românesc, a fost 1967, la un an după introducerea Decretului. 527.764 de copii s-au născut în acel an. Ca să faceţi o comparaţie, în anul 2023 s-au născut doar 155.418 copii. Raportul actual între angajaţi şi pensionari este deja îngrijorător, dar există proiecţii care arată că, fără un aflux masiv de muncitori noi, până în 2050 am putea ajunge să avem 1 angajat la 2 pensionari. Aşa că ar trebui să ne obişnuim cu prietenii noştri nepalezi pentru că vor fi din ce în ce mai mulţi în următorii ani. Sper să rămânem la fel de toleranţi, să nu ne speriem şi să le arătăm respectul cuvenit pentru că fără ei nu vom avea din ce să mai plătim pensiile peste 5 ani", a precizat Alexandru Kocsis.
Fostul deputat a opinat că, dacă vom aluneca pe panta intoleranţei şi a xenofobiei, reputaţia României ca piaţă a muncii şi ca societate va avea de suferit şi vom rămâne singuri, bătrâni şi săraci.
"Un guvern inteligent ar fi crescut cotele pentru muncitorii străini, nu le-ar fi lăsat tot la nivelul anului trecut. S-ar fi gândit cum să aducă mai mulţi contribuabili în economie, nu pentru cât timp să îngheţe pensiile", a conchis Alexandru Kocsis.