Liberalul Ludovic Orban a fost huiduit, din nou, în Piaţa Universităţii

Epoch Times România
20.01.2012

Liberalul Ludovic Orban a fost huiduit din nou, joi seară, în Piaţa Universităţii.

El s-a aflat pentru scurt timp în mijlocul protestarilor, dar a fost extras rapid din mulţime după ce lumea a început să-l huiduie.

Carosabilul este în continuare ocupat iar circulaţia este blocată în zona în care se află manifestanţi. Cordoanele de jandarmi blochează accesul spre Bd. Elisabeta.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, două persoane au fost reţinute pentru port de arme albe şi alte trei persoane pentru că aveau asupra lor sticle incendiare.

Deocamdată nu s-au înregistrat incidente majore, dar este un vacarm de nedescris. Oamenii strigă "Libertate, libertate!", "România, România!", "Olei, Olei, Ola, eliminăm dictatura!".

În zona Fântânii de la Universitate un grup de aproape 200 de suporteri ai echipelor de fotbal bucureştene cântă şi scandează diverse lozinci. Atmosfera este întreţinută cu ajutorul vuvuzelelor şi fluierelor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor