Leonard Orban este în favoarea luării măsurilor necesare evitării ieşirii Greciei din Zona euro
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a afirmat joi că este în favoarea luării tuturor măsurilor necesare, în continuare, astfel încât să se evite ieşirea Greciei din Zona euro, decizia având doar consecinţe negative pentru România, în opinia lui Orban.
"În ce priveşte Grecia, sunt în favoarea luării tuturor măsurilor necesare în continuare astfel încât să se evite ieşirea ei din Zona euro şi cred că asta va fi tonalitatea în care se vor desfăşura reuniunile, inclusiv la nivelul şefilor de stat şi de Guvern, din UE", a spus Orban la BRCC Business Breakfast Briefing, organizat de Camera de Comerţ Britanico-Română.
El a adăugat că subiectul Grecia va fi abordat şi la reuniunea informală a Consiliului European de pe 23 mai.
"Nu va fi singurul subiect, dar şi despre Grecia se va vorbi, fără îndoială. E clar că nu e un subiect de miniştri de Finanţe, este un subiect care trebuie discutat de lideri. Nu mă aştept la o decizie, ci la o consolidare a opiniilor referitoare la modul în care trebuie abordată Grecia", a mai spus ministrul afacerilor europene.
El a spus că mesajul politic este că Grecia trebuie ţinută în UE, dar a menţionat că sunt tot mai mulţi oficiali care calculează şi iau în considerare diferite scenarii referitoare la Grecia şi sunt tot mai multe opinii că o ieşire controlată a Greciei din Zona euro trebuie luată în considerare.
"Este o opţiune, iar consecinţele unei astfel de decizii (n.r.-ieşirea Greciei din Zona euro) sunt foarte dificil de anticipat complet. Va fi creat un precedent, vor fi multe consecinţe economice, nu doar pentru Grecia, care va fi afectată semnificativ. Revenirea la drahmă va reduce dramatic, peste noapte, standardul de viaţă cu aproape 40%. E enorm. Sunt chiar studii care prevăd o reducere a standardului de viaţă chiar cu 75%. La sfârşit, dacă nu va fi niciun progres în teren în Grecia, această ultimă opţiune va fi luată în considerare serios", a mai spus Orban.
Ministrul pentru afaceri europene a spus că ieşirea Greciei din Zona euro nu ar avea consecinţe pozitive pentru România, ci doar negative.
"BNR e foarte prudentă şi a luat unele măsuri pentru a proteja leul de o evoluţie negativă în Grecia. Vom fi afectaţi nu doar direct, din cauza băncilor greceşti, ci şi indirect prin faptul că suntem situaţi în aceeaşi regiune cu Grecia. Şi acum avem multe dificultăţi prin reducerea investiţiilor străine directe, care s-au redus semnificativ comparativ cu acum doi-trei ani. Consecinţa este la nivelul imaginii regiunii, care e văzută cu îngrijorare de investitori. Trebuie să fim foarte atenţi ce facem în România în termeni bugetari, la ce promitem populaţiei, pentru că ne vom confrunta cu mari dificultăţi bugetare dacă Grecia va ieşi din Zona euro", a mai spus Orban.