Leonard Orban, despre provocările şi perspectivele adoptării monedei euro în România
"Într-o Europa extrem de complicată, din ce în ce mai complexă, adoptarea monedei euro în România reprezintă una din marile priorităţi.", a declarat miercuri Leonard Orban în cadrul unui conferinţei cu tema "Adoptarea monedei Euro în România: provocări şi perspective"
"Vreau să vă spun că există mai multe opinii legate de acest proces. În cadrul zonei euro, la nivelul celor 19 state membre, există un număr de ţări care militează pentru o consolidare cât mai rapidă a uniunii economice şi monetare. Sunt state precum Franţa, Spania, Italia, Portugalia care merg cât mai mult în direcţia unei uniuni economice şi monetare unitare care să presupună şi o uniune fiscală şi finalmente politică. Există însă şi alte state în zona euro care nu împărtăşesc acest entuziasm de a merge şi de a accelera cât mai mult posibil aceste eforturi şi care spun să ne concentrăm pe deciziile pe care le-am luat până în prezent.", a explicat Orban.