Legea im(p)unităţii avocaţilor, pe cale să devină realitate

Controversata iniţiativă legislativă care le oferă avocaţilor puteri sporite în raport cu organele legii este pe cale să devină realitate.
În Parlament, la votarea bugetului pe 2016.
În Parlament, la votarea bugetului pe 2016. (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a dat undă verde - cu 10 voturi "pentru" şi două abţineri - unui proiect de lege care aduce o serie de amendamente controversate Legii avocaturii, în ciuda criticilor vehemente venite din partea Executivului şi a instituţiilor cu atribuţii în domeniul justiţiei, printre care DNA şi CSM.

Deşi anterior se votase în plen retrimiterea iniţiativei la comisie pentru modificări, deputaţii jurişti au decis să o adopte în forma sa iniţială.

Proiectul de lege prevede că procurorii nu vor mai avea voie să ridice înscrisuri, să pună sub sechestru, sau să dispună confiscarea comunicărilor scrise între client şi avocat, sau a "suporturilor de sunet, imagine şi date", adică a calculatoarelor sau telefoanelor mobile aparţinând avocaţilor.

Excepţie de la această nouă regulă fac situaţiile în care există probe sau indicii temeinice că avocatul ar fi implicat în săvârşirea unei fapte penale, favorizarea infractorului, obstrucţionarea justiţiei şi alte "probleme" similare de această natură.

Mai mult, avocaţii nu mai răspund în faţa legii dacă nu denunţă fapte de corupţie despre care află în exercitarea profesiei, cu excepţia infracţiunilor de violenţă sau terorism.

De asemenea, avocaţii trebuie anunţaţi de către judecător de îndată ce s-a dispus împotriva lor măsura interceptării, situaţie care, în mod evident, aruncă în aer eficienţa acestei măsuri.

Iniţiativa a trecut deja de Senat şi urmează acum să fie supusă la vot final în Camera Deputaţilor. Dacă va trece şi de Cameră, legea va ajunge pe masa preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Reamintim că ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a criticat în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, controversatul proiect de lege vizând imunitatea avocaţilor. Potrivit ministrului, este inadmisibil ca o profesie liberală, fie şi cea a avocaţilor, să se bucure de imunitate absolută.

"Cred că nu putem face din niciun fel de profesie liberală, fie şi din profesia liberală a avocaţilor, o profesie care se bucură de o imunitate absolută; este ceva nemaiîntâlnit în Uniunea Europeană, cel puţin", a declarat Raluca Prună.

Noua lege a avocaturii, o veste bună pentru marii corupţi?

Recent, la Forumul de dezbateri Eurosfat, experta anticorupţie Laura Ştefan s-a declarat îngrozită de unele dintre iniţiativele legislative care trec aproape fără niciun fel de opoziţie prin Parlament, iar un exemplu elocvent în acest sens sunt recentele modificări propuse la Legea avocaturii.

"Mă îngrijorează este ceea ce se întâmplă în Parlamentul României. V-am spus că sunt un om pesimist. Pe mine mă îngrozeşte ceea ce poate să treacă aproape fără niciun fel de opoziţie prin Parlament şi vă dau doar exemplul modificărilor recente propuse la Legea avocaturii. Poate credeţi că este aşa o chestie îndepărtată... de fapt, legea se află în Camera decizională – mai exact a trecut de Comisia Juridică şi merge în plen.

În Legea avocaturii, şi vă dau doar un exemplu, se spune aşa: că dacă o discuţie între o persoană suspectată de comiterea unei fapte penale şi avocat este interceptată, ea nu va fi luată în calcul la analizarea dosarului, procurorul trebuie să informeze de îndată judecătorul despre faptul că a fost interceptată o convorbire între avocat şi client, iar judecătorul va trebui să informeze de îndată avocatul. Acum.. oamenii ăştia, marii corupţi, ei nu sunt nişte proşti, ei nu au ajuns acolo fiind lipsiţi de inteligenţă. Ei sunt nişte oameni care folosesc legislaţia în cele mai mici detalii în folosul lor.

Deci, dacă Doamne fereşte, trece acest act normativ şi, sinceră să fiu, ascultând dezbaterile din Comisia Juridică nu prea văd cum ar putea să nu treacă, mă aştept ca infractorii noştri să îşi sune în fiecare zi avocatul urmând ca acesta, în măsura în care află de la judecător că a fost interceptat, să le dea un semn de viaţă şi să le spună "poate că este cazul să nu mai foloseşti telefonul respectiv". Este acesta un comportament de legiuitor responsabil într-o ţară matură?", a opinat Laura Ştefan.

Beneficii pentru avocaţii "băieţilor deştepţi"

Această iniţiativă pare gândită special pentru a veni în sprijinul avocaţilor ce oferă consultanţă "băieţilor deştepţi" care se ocupă cu fraude în achiziţiile publice, spălare de bani, evaziune fiscală, trafic de influenţă.

"Dacă vine la tine un băiat descurcăreţ şi te întreabă cum să facă să dea şpagă la un primar 10% ca să ia un contract de anvelopare de blocuri, ce măsuri să-şi ia să nu i se facă flagrant, cum să scoată banii de şpagă din firmă pentru "consilierul" unui politician, poţi ca avocat să te alegi, în stadiul actual al legislaţiei, cu un dosar penal pentru instigare la dare de mită/fraudă cu fonduri comunitare/evaziune fiscală", a explicat anul trecut, pentru Epoch Times, avocatul Dumitru Dobrev de la casa de avocatură Dobrinescu Dobrev.

Dacă amendamentele respective vor fi adoptate, avocaţii vor putea să dea liniştiţi consultanţă "băieţilor deştepţi" care se ocupă cu fraude în achiziţiile publice, spălare de bani, evaziune fiscală, trafic de influenţă, fără să li se întâmple nimic.

Proiectul de lege a fost depus încă din decembrie 2014 de un grup de parlamentari (marea majoritate şi avocaţi) în frunte cu Ioan Chelaru, fostul avocat al lui Sorin Ovidiu Vantu.

Merită reamintit că, deşi se susţine că Ponta şi Şova ar fi principalii beneficiari ai acestui proiect legislativ care ar fi menit să-i scape de acuzaţii în dosarul Turceni-Rovinari, în cazul Şova este vorba de înscrisuri între avocaţi (Şova-Ponta) şi nu raporturi avocat - client iar probele sunt ridicate de mult şi legea nu se aplică retroactiv pentru a duce la nulitatea lor.

Cine sunt parlamentari-avocaţi care doresc imunitate extinsă pentru ei şi confraţii lor:

Boboc Cătălin - senator PNL; Chelaru Ioan - senator PSD (avocat); Chiuariu Tudor-Alexandru - senator PNL (avocat); Corlăţean Titus - senator PSD; Donţu Ovidiu-Liviu - senator PSD (avocat); Federovici Doina-Elena - senator PSD; Jipa Florina-Ruxandra - senator UNPR (fost avocat); Miron Vasilică-Steliana - senator PNL (avocat); Nicolae Şerban - senator PSD (avocat); Nicula Vasile-Cosmin - senator PSD; Pataki Csaba - senator UDMR; Popa Nicolae-Vlad - senator PD-L (avocat); Şova Dan-Coman - senator PSD (avocat); Tise Alin-Păunel - senator PD-L (avocat); Adam Luminiţa-Pachel - deputat PP-DD (avocat); Bărbulescu Daniel-Ionuţ - deputat PSD (avocat); Cătăniciu Steluţa-Gustica - deputat Independent (avocat); Cseke Attila-Zoltan - deputat UDMR; Emacu Gheorghe - deputat UNPR; Fenechiu Cătălin-Daniel - deputat PP-DD (avocat); Florea Daniel - deputat PSD (avocat); Ionescu Aurelian - deputat PC (avocat); Iordache Florin - deputat PSD (avocat); Manolache Marius - deputat PSD (avocat); Máté András-Levente - deputat UDMR (avocat); Nicolicea Eugen - deputat UNPR; Pâslaru Florin-Costin - deputat PSD; Podaşcă Gabriela-Maria - deputat PSD; Popa Radu Mihai - deputat PP-DD; Stragea Sorin Constantin - deputat PSD.