Legea care iartă partidele de datorii, pe masa lui Iohannis. Ciprian Ciucu: „A sosit timpul să luaţi atitudine”
alte articole
Ciprian Ciucu, candidat independent la Primăria Capitalei, îi cere preşedintelui Klaus Iohannis, în cadrul unei scrisori deschise, să nu promulge legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, prin care nu se mai permite blocarea conturilor partidelor datornice, deşi aceste conturi sunt blocate de ANAF din cauza datoriilor neplătite de PSD, PNL şi alte partide parlamentare.
"Stimate domnule Preşedinte, v-aţi câştigat funcţiile în stat participând la alegerile locale şi prezidenţiale. Vă scriu pentru că am convingerea că mă veţi înţelege, cu siguranţă aţi trecut prin experienţe mai mult sau mai puţin similare, puteţi empatiza cu orice candidat care se simte nedreptăţit de cei care au puterea de a-şi aranja alegerile şi îndoi, prin lege sau prin acte administrative, bunul mers al lucrurilor şi mai ales competiţia electorală.
De exemplu, vă aduceţi aminte cum înaintea alegerilor prezidenţiale PSD a limitat dreptul la vot al românilor din diaspora, tocmai pentru a vă limita dumneavoastră numărul de votanţi? Atunci mulţi dintre noi au luat atitudine şi lucrurile s-au întors în favoarea dumneavoastră. Acum a sosit timpul să luaţi dumneavoastră atitudine", i-a scris Ciprian Ciucu lui Iohannis.
În acest context, Ciprian Ciucu îi cere preşedintelui să nu promulge proiectul de lege care modifică Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, prin care nu se mai permite blocarea conturilor partidelor datornice, deşi aceste conturi sunt astăzi blocate de ANAF din cauza datoriilor neplătite de PSD, PNL şi alte partide parlamentare.
"Nu este corect să promulgaţi o lege care avantajează partidele care au împrumutat milioane de euro cheltuite pe propagandă electorală şi pe alte acţiuni electorale, pe bani mulţi. Acest proiect de lege situează partidele cu reprezentare parlamentară deasupra legii şi discriminează. Dacă un cetăţean sau o firmă nu-şi achită datoriile, nici firmele şi nici cetăţenii nu pot da legi pe care să le promulgaţi dumneavoastră pentru a-şi debloca conturile.
Nechibzuinţa şi iresponsabilitatea financiară are consecinţele sale, iar acestea trebuie să fie egale pentru oricine în această ţară, fie că e vorba despre un cetăţean, despre o firmă sau despre un partid. Mai mult, legea cu pricina le permite partidelor să-şi închirieze sediile pentru alte activităţi decât cele în virtutea cărora le-au fost facil încredinţate (activităţile politice) pentru a-şi rotunji veniturile şi pentru a obţine avantaje nemeritate faţă de competitorii politici.
Domnule Preşedinte, aţi declarat în câteva rânduri că susţineţi primenirea şi liberalizarea vieţii politice. În funcţie de cum vă veţi poziţiona faţă de această lege nedreaptă şi discriminatorie, spusele dumneavoastră vor avea credibilitate sau vă veţi plasa ca parte a sistemului politic incapabil să reformeze România. Personal, definesc "sistemul" drept organizare transpartinică de parazitat bugete publice", se mai arată în scrisoarea lui Ciprian Ciucu.