Leancă după întâlnirea cu PCRM: „A fost o discuţie constructivă.”

Iurie Leancă s-a întâlnit miercuri, 11 februarie, cu membrii PCRM, pentru a-i convinge să-l voteze în funcţia de prim-ministru al RM. După consultaţii, Vladimir Voronin, liderul PCRM, a dat de înţeles că s-ar putea să-l voteze pe Leancă în fruntea noului cabinet de miniştri. Nouă nu ne rămâne decât să aşteptăm 12 februarie pentru a vedea cum vor decurge lucrurile.
Iurie Leancă, Prim-ministrul Republicii Moldova (Justin Lane-Pool / Getty Images)
Maria Maevschi
12.02.2015

Iurie Leancă s-a întâlnit miercuri, 11 februarie, cu membrii PCRM, pentru a-i convinge să-l voteze în funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova. După consultaţii, Vladimir Voronin, liderul PCRM, fost preşedinte al Moldovei în două mandate, a dat de înţeles că s-ar putea să-l voteze pe Leancă în fruntea noului cabinet de miniştri.

PCRM vrea să ştie mai întâi care sunt viitorii miniştrii şi după aceea deabia vor decide dacă votează ca Iurie Leancă să conducă din nou guvernul.

„Pe toate capitolele ne-am înţeles cum procedăm mâine în cadrul şedinţei parlamentului. Regret că noi nu am avut posibilitatea să ne întâlnim mai devreme. Am fost încăpăţânaţi dintr-o parte şi din alta”, a declarat Voronin pentru Jurnal.md, imediat după consultări.

Şi dacă înainte Voronin declara răspicat că nu va vota un guvern în frunte cu Leancă, se pare că după întâlnirea de miercuri s-a răzgândit, în orice caz, aşa s-a înţeles din afirmaţia sa: „E vorba despre Guvernul Republicii Moldova. Nu personificaţi. Da, depinde mult de prima persoană, dar aşteptăm componenţa nominală a guvernului.”

Potrivit afirmaţiilor făcute de Iurie Leancă imediat după consultările cu PCRM: „A fost o discuţie constructivă.”

”Nimeni nu pretinde la monopol asupra tuturor soluţiilor. Discuţiile cu meseriaşii din fiecare partid vor fi în beneficiul cetăţenilor”, a adăugat Leancă.

Joi, 12 februarie, va avea loc prima şedinţă plenară din sesiunea de primăvară-vară, în cadrul căreia urmează să fie votat Iurie Leancă în funcţia de premier. Pentru numirea noului cabinet de miniştri este nevoie de 51 de voturi. Alianţa minoritară, formată recent din PLDM şi PD, dispune de doar 42 de voturi.

Interesant cum vor decurge lucrurile, odată ce lui Leancă i s-au părut „constructive” discuţiile şi cu PL şi cu PCRM.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor