Laszlo Borbely conduce delegaţia României la reuniunea Consiliului de Mediu de la Bruxelles

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, participă la reuniunea Consiliului de Mediu al Uniunii Europene ce se desfăşoară la Bruxelles şi reuneşte miniştri ai mediului din statele membre, anunţă, într-un comunicat de presă, Biroul de Presă al MMP.
Potrivit sursei citate, agenda Consiliului de Mediu cuprinde subiecte privind propunerea de regulament al Parlamentului European şi a Consiliului, de stabilire a unor standarde de performanţă pentru vehiculele utilitare uşoare noi, în vederea reducerii emisiilor de CO2 generate de vehiculele uşoare, dar şi propunerea de regulament a Parlamentului European şi a Consiliului privind introducerea pe piaţă şi utilizarea produselor biocide.
De asemenea, se va discuta despre propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi despre propunerea de regulament a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2001/18(CE în ceea ce priveşte posibilitatea statelor membre de a restricţiona sau de a interzice cultivarea de OMG-uri )Organisme Modificate Genetic, n.r.( pe teritoriul lor - raport al Preşedinţiei privind progresele înregistrate.
Totodată, printre alte subiecte se află şi aspecte privind gestionarea durabilă a materialelor şi producţia şi consumul durabile, îmbunătăţirea instrumentelor de politică în domeniul mediului, aspecte privind Convenţia privind diversitatea biologică (CBD): rezultatele şi acţiunile ulterioare Conferinţei de la Nagoya şi rezultatele şi acţiunile ulterioare celei de a 16-a sesiuni a Conferinţei părţilor (COP 16) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) şi celei de a 6-a sesiuni a Reuniunii părţilor la Protocolul de la Kyoto (CMP 6) (Cancun, 29 noiembrie - 10 decembrie 2010).
În cadrul Reuniunii, partea română va susţine o informare privind cea de a doua reuniune a părţilor la Protocolul privind "Apa şi sănătatea" la Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontaliere şi a lacurilor internaţionale, semnată la Helsinki în 1992 (Bucureşti, 23-25 noiembrie 2010).
În plus, ministrul Laszlo Borbely va avea o întâlnire bilaterală cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regională.