Lasconi: Dacă nu reformăm partidul, se alege praful

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că, în absenţa unei reforme interne, partidul riscă să se destrame complet. Invitată într-o emisiune de televiziune şi întrebată dacă imaginea sa a fost exploatată cinic de către colegii de partid pentru a atrage un electorat diferit de cel tradiţional al USR, Lasconi a răspuns: „În momentul de faţă, iau în calcul orice scenariu”, scrie Ziare.com.
Întrebată vineri seara dacă va renunţa la conducerea USR în cazul în care nu va accede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, ea a reiterat ideea că fără reformă, partidul este în pericol: „Se alege praful. Dacă nu reformăm partidul, se alege praful”, a spus Lasconi la Antena 1.
Ea a subliniat că a reprezentat cu onoare USR şi a acuzat că unii colegi s-au folosit de munca şi imaginea sa. De asemenea, a considerat „regretabilă” decizia unora din partid de a nu o mai susţine.
Lasconi a mai spus că simte lipsa sprijinului din partea unor lideri ai USR încă de la anularea alegerilor interne de anul trecut. Ea a precizat că a intrat în USR convinsă de valorile pe care partidul le promova la început, însă a remarcat că unii membri „au împrumutat metehne din vechile partide, pentru că le-a plăcut puterea”.