La Ministerul Transporturilor, convorbiri pentru privatizarea CFR Marfă
La Ministerul Transporturilor, Comisia de Privatizare începe joi la ora 10 discuţiile cu fiecare dintre investitorii interesaţi de privatizarea CFR Marfă, respectiv Grup Feroviar Român, Transferoviar Grup şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria, şi compania americană OmniTRAX.
Aceste 3 companii se află pe 'Lista scurtă', iar miercuri, 5 iunie au depus documentaţia pentru etapa a doua a procesului de privatizare.
"Pentru a participa la negocierea pe baza de oferte preliminare şi neangajante, toţi cei trei investitori înscrişi pe 'Lista scurtă' au depus plicurile care ar trebui să conţină documentaţiile de participare, în termenul prevăzut în anunţ. Documentaţia depusă de investitori ar trebui să cuprindă oferta preliminară şi neangajantă şi comentariile asupra Contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, inclus în Dosarul de Prezentare", se precizează într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Pentru a participa la utima etapă, licitaţia cu ofertă în plic, documentele de participare trebuie depuse până cel târziu în data de 19 iunie 2013, ora 12.00, acest termen fiind unul de decădere.
În data de 20 iunie, la ora 11.00, la sediul MT, Comisia de Privatizare va deschide plicurile cu documentele ofertanţilor prezenţi şi va stabili câştigătorul.
Privatizarea CFR Marfă se realizează printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe baza de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.
Procesul de privatizare al CFR Marfă se realizează conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 88/1997 cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 137/2002 cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 577/2002 cu modificările şi completările ulterioare şi Hotărârea Guvernului nr.46/2013.
De privatizarea CFR Marfă au fost interesate anul trecută aceleaşi companii - Grup Feroviar Român, Transferoviar Grup şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria, şi compania americană OmniTRAX - însă toate ofertele au fost respinse pentru că, potrivit ministrului Transporturilor, erau incomplete.
Grup Feroviar Român, companie deţinută de Gruia Stoica şi Vasile Didilă, este o societate cu capital social integral privat, care prestează servicii de transport feroviar de mărfuri şi servicii conexe transportului feroviar. GFR exploatează un parc de 8.000 de vagoane şi 260 de locomotive. În asociere cu CFR Marfă în societatea Rolling Stock, GFR a înregistrat, în 2012, un profit de 4,5 milioane euro.
Transferoviar Grup este o companie înfiinţată în 2003, al cărei obiect de activitate este asigurarea serviciilor de transport/logistică feroviară şi manevră feroviară de marfă, gestionarea de infrastructură feroviară, construcţia de căi ferate, drumuri şi autostrăzi. De asemenea, prin accesarea de fonduri europene, societatea este implicată în dezvoltarea infrastructurii feroviare private, în acest moment având în execuţie terminalul de containere din Aiud. Societatea activează atât pe piaţa din România cât şi la nivel internaţional.
Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria este un fond de investiţii din Austria, fondat în 1957, administrând active de peste 2 miliarde de euro în domenii cum ar fi managementul activelor, investiţii, fuziuni şi achiziţii, restructurări, dezvoltare rezidenţială. Donau-Finanz este calificat în faza finală a procesului de privatizare a unităţii de transport de marfă a Căilor Ferate Bulgare (BDZ) - BDZ Freight Services.
OmniTRAX este una dintre cele mai mari companii private de căi ferate din America de Nord, potrivit propriei pagini de Internet.