La ce serveşte setarea 'mod avion' a dispozitivelor mobile?

Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (EASA) a autorizat luna trecută utilizarea dispozitivelor electronice, precum tablete, telefoane inteligente, aparate mp3 sau cărţi electronice, pe parcursul tuturor fazelor de zbor, cu condiţia să fie setate pe 'mod avion', astfel încât să nu pună în pericol zborul, notează ziarul ABC.
(Brendan Smialowski / Getty Images)
Epoch Times România
17.12.2013

Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (EASA) a autorizat luna trecută utilizarea dispozitivelor electronice, precum tablete, telefoane inteligente, aparate mp3 sau cărţi electronice, pe parcursul tuturor fazelor de zbor, cu condiţia să fie setate pe 'mod avion', astfel încât să nu pună în pericol zborul, notează ziarul ABC.

Prin urmare a urca în avion şi nu a închide complet telefonul mobil nu mai este o utopie. Este vorba de un prim pas spre generalizarea uzului acestor dispozitive pe parcursul întregului zbor, având în vedere că o altă provocare va fi aceea de a facilita conexiunea la Internet, prin intermediul unui sistem de telefonie mobilă sau wi-fi.

În prezent conexiunea la internet la bordul avionului nu este posibilă decât dacă avionul este dotat cu un echipament specific şi dacă are atestat de securitate care să permită pasagerilor să se conecteze când s-a ajuns la jumătatea traseului parcurs. În acest caz, aparatul nu mai poate transmite semnale care să interfereze cu sistemele avionului.

Ce înseamnă de fapt 'modul avion'? Această operaţiune dezactivează funcţiile wireless ale dispozitivelor precum iPhone pentru a se supune normelor aeriene.

În cazul în care setarea este disponibilă apare pe ecran o iconiţă care anunţă că au fost dezactivate servicii precum planul de date sau vocea (nu se poate naviga pe internet şi nici să se facă apeluri), conexiunile wireless (wi-fi sau Bluetooth) şi conexiunea la navigatorul GPS.

În cazul în care operatorul aerian şi legile de navigaţie permit, se pot reactiva conexiunile wi-fi şi bluetooth dacă sunt setate pe 'mod avion'.

Viteza cu care va fi implementată măsura depinde de fiecare companie aeriană în parte. Comisia Europeană a dat luna trecută undă verde liniilor aeriene să permită pasagerilor să utilizeze reţelele 3G şi 4G pentru a se conecta la Internet în timpul zborului, numai după ce avionul ajunge la o altitudine de 3.000 de metri.

Până la implementarea ei, liniile aeriene ar putea utiliza reţeaua 2G pentru a oferi comunicaţiile mobile pasagerilor, prin intermediul antenelor cu conexiune via satelit, cărora li se aplică tradiţionalul serviciu de roaming.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor