La Aeroportul din Iaşi va fi construită o nouă pistă

(Scott Olson / Getty Images)
Epoch Times România
03.07.2012

Plenul Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi a aprobat, marţi, în unanimitate, construirea unei noi pistei de 2.400 metri la Aeroportul Internaţional Iaşi, transmite corespondentul NewsIn.

Consilierii judeţeni au aprobat şi o sumă de aproape 50 milioane de euro pentru această investiţie, fondurile urmând să fie alocate din bugetul judeţului în perioada 2012 - 2014.

Directorul interimar al Aeroportului Internaţional, Marius Bodea, a declarat pentru NewsIn că după ce proiectul va primi avizul de la Autoritatea Aeronautică vor fi demarate procedurile pentru alegerea unui constructor.

"Nu cred că ne prinde luna octombrie fără să avem un constructor la aeroport", a spus Bodea.

Pentru anul în curs, CJ Iaşi a alocat 2,36 milioane lei, iar pentru anii 2013 şi 2014 credite de angajament în valoare de 108,5 milioane lei şi, respectiv, 109,8 milioane lei.

"Pista va avea în primă instanţă 2.400 m, dar, ulterior, va fi prelungită la 3.000 m, vom depune un proiect pentru a obţine finanţare europeană în acest sens", a declarat preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei.

În paralel cu realizarea pistei, CJ va căuta surse de finanţare pentru construirea unui nou terminal de pasageri, unei zone cargo şi unui hangar.

"Îi voi prezenta premierului Victor Ponta proiectul de modernizare şi voi solicita sprijin financiar", a spus Adomniţei, adăugând că o soluţie de avarie ar putea fi contractarea unui credit bancar.

În prezent, pista aeroportului are o lungime de 1.800 m, cu un grad de rezistenţă care permite aterizarea de avioane până în 50-70 de locuri. Noua pistă va avea o capacitate portantă de trei ori mai mare şi va permite aterizarea unor aeronave de tip Airbus 321 sau Boeing 737, potrivit specialiştilor.

Proiectul de modernizare a aeroportului a fost blocat timp de peste cinci ani din cauza conflictelor politice pe marginea soluţiei de modernizare. În prezent, USL deţine o majoritate confortabilă în plen, cu peste două treimi din mandatele aleşilor judeţeni. Pentru proiectul Aeroportului, decizia plenului a fost unanimă, în condiţiile în care şi opoziţia, formată din consilierii PDL şi PP-DD, au aprobat iniţiativa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor