Klaus Johannis şi-a găsit primii „prieteni” în USL

Ministerul Economiei, conferinţă de presă susţinută de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă (Epoch Times România)
Bogdan Costea
04.03.2013

Ministrul Energiei, Constantin Niţă, a atacat dur ultimele afirmaţii făcute de primarul Sibiului, Klaus Johannis, care a susţinut că intrarea sa în PNL are legătură şi cu faptul că îşi doreşte ca Sibiul să devină capitala Regiunii Centru, în urma definitivării proiectului de regionalizare. Potrivit Citynews, preşedintele PSD Braşov susţine că Sibiul nu are nicio şansă să fie ajungă capitală, atâta timp cât va exista Braşovul. "Sibiul nu va putea deveni capitală regională atât timp cât există Braşovul. Toţi indicatorii economici ai Braşovului îi sunt superiori. Domnul Johannis aduce drept argument forte faptul că Sibiul este în centrul regiunii. Şi de ce ar trebui să fie decisiv acest lucru?! Cred că trebuie să alegem drept capitală a fiecărei regiuni oraşul cel mai dezvoltat economic şi cu cel mai mare potenţial. Aşa se întâmplă în toate ţările din lume. Regionalizarea administrativă a fost decisă pentru a atrage mai mulţi investitori, mai multe fonduri europene etc. În aceste condiţii cred că nu încape îndoială că Braşovul este cel mai potrivit", spune Constantin Niţă pe blogul personal.

Liderul PSD spune că Johannis a "vrut să fure startul" prin înscrierea în PNL şi a început campania de lobby mai devreme" deşi, subliniază Niţă, nu este sigur că intrarea în rândul liberalilor îi va garanta acest lucru.

Social democratul îi provoacă pe braşoveni să iasă în public şi să-şi laude oraşul care are potenţialul economic şi turistic în creştere, "iar autostrada şi aeroportul care se vor construi în perioada următoare, vor transforma Braşovul în cea de-a doua capitală a României, indiferent dacă vrea sau nu domnul Johannis".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor