Klaus Iohannis: Vineri FDGR va comunica deputatului său cum să voteze

Epoch Times România
05.07.2012

Ovidiu Ganţ, singurul deputat al (FDGR) Forumul Democrat al Germanilor din România va afla, vineri, de la conducerea formaţiunii sale, dacă să voteze sau nu pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, a anunţat, joi, liderul FDGR, Klaus Iohannis, primarul municipiului Sibiu.

"Este o nouă majoritate în Parlament, care s-a constituit, s-a consolidat, a obţinut Guvernul şi în continuare face ce face o majoritate, îşi numeşte persoane în funcţii cheie. În ce priveşte suspendarea preşedintelui, este o procedură hotărâtă de această majoritate. Forumul German are consultări joi şi mâine, pentru a stabili cum să ne poziţionăm", a spus Iohannis.

Acesta spune că suspendarea este o "acţiune aşteptată", însă rezultatul Referendumului nu îl comentează, pentru că "trăim într-o ţară care este mereu surprinzătoare".

"Este o acţiune aşteptată. Nu cred că cineva a fost surprins. S-au făcut nenumărate declaraţii publice pe această temă din partea USL (suspendarea se va finaliza - n.r.) cu un referendum. Eu mă abţin de la comentarii (privind rezultatul referendumului - n.r.). Noi trăim într-o ţară care este mereu surprinzătoare", a comentat Iohannis.

Uniunea Social Liberală a iniţiat demersul de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Joi, în plenul Parlamentului, a fost prezentată cererea, urmând ca, până vineri, la ora 12,00, Curtea Constituţională să dea un aviz consultativ în acest sens. Tot vineri, Camerele reunite ale Legislativului vor dezbate şi supune la vot cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Şeful statului a fost prezent, joi, la citirea cererii de suspendare, anunţând că doreşte să participe şi la dezbaterile de vineri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor