Kinga Göncz (S&D): Dacă vorbim despre atacuri împotriva guvernelor de dreapta, trebuie să reacţionăm
Europarlamentarul S&D Kinga Göncz din Ungaria a spus, miercuri, în plenul PE, că în cazul unor atacuri ”care sunt lansate împotriva guvernelor de dreapta” trebuie reacţionat, susţinând că trebuie văzut ”în ce mod s-a încălcat democraţia”.
”În iulie anul acesta, atunci când Victor Ponta ne-a vizitat, a spus: 'Am îndoieli foarte serioase că vom vedea şi fapte concrete în urma cuvintelor spuse'. Deci, analizăm aici democraţia şi statul de drept şi, dacă vorbim despre atacuri care sunt lansate împotriva guvernelor de dreapta, trebuie să reacţionăm. Trebuie să vedem în ce mod s-a încălcat democraţia şi mi se pare că nu suntem suficient de critici în acest sens”, a spus Kinga Göncz în plenul PE.
Aceasta a mai dat un exemplu, acela că ”există ameninţarea la adresa completării spaţiului Schengen” şi a explicat că: ”Dacă vrem să fim obiectivi, atunci trebuie să cerem obiectivitate şi din partea Comisiei, avem nevoie de un mecanism de monitorizare prin care să se poată analiza în mod imparţial toţi paşii luaţi la nivel comunitar, sancţiunile care sunt impuse atunci când se încalcă regulile”.
Mai mult, Kinga Göncz a susţinut că ”în noiembrie anul 2010, Parlamentul ungar a modificat Constituţia şi a restrâns mandatul şi prerogativele Curţii Constituţionale şi un nou act legislativ care a fost propus a fost de-a dreptul distrus". "Vorbim aici despre distrugerea echilibrului între puterile în stat. Sunt de acord cu afirmaţia din iulie 2012, dar guvernul FIDESZ nu respectă decizii luate în instanţe, îşi numeşte oameni din propriile cercuri, în diverse poziţii de conducere, procesul de consultare nu este desfăşurat aşa cum ar trebui. Joseph Daul, în ianuarie, acest an, a spus că domnul Orban va demonstra că se angajează faţă de libertăţile şi de principiile democraţiei”.