Kievul şi Uniunea Europeană ar putea folosi în comun depozitele subterane de gaz din Ucraina

Ministrul ucrainean al energiei, Iuri Boiko, va examina alături de Guenther Oettinger, comisar european pentru energie, posibilitatea de a exploata împreună depozitele subterane de gaz natural din Ucraina, a anunţat joi, în cursul unei vizite în Polonia, premierul ucrainean Mikola Azarov.
Purtătorul de cuvânt al premierului, Vitali Lukianenko, a spus că şeful guvernului ucrainean s-a întâlnit cu omologul său polonez Donald Tusk şi l-a informat în legătură cu temele abordate de Boiko şi Oettinger.
"Aceste negocieri se vor referi la propunerea de a folosi în comun cu Europa depozitele subterane de gaz din Ucraina, pentru acumularea de gaz în cursul anului şi pentru a compensa creşterea consumului în perioadele de vârf", a spus Lukianenko.
Ucraina, care se plânge în prezent de preţul gazului rus, intenţionează să importe din Uniunea Europeană.