Judo: O judoka kosovară concurează pentru Albania la Londra
Judoka Majlinda Kelmendi, născută în Kosovo, a declarat că va concura la Jocurile Olimpice de la Londra pentru Albania, după ce Comitetul internaţional olimpic a decis că nu poate participa ca sportiv independent. Kelmendi, aflată pe locul 5 în ierarhia mondială la categoria 52 kg, are cetăţeniile kosovară şi albaneză, iar iniţial a sperat că va depăşi obstacolele politice şi va putea reprezenta noua ţară pentru prima dată. Însă, întrucât Kosovo nu este membră a Naţiunilor Unite, nu poate concura ca stat independent.
Cazul a fost studiat de Comisia executivă a Comitetului internaţional olimpic joi, la Quebec.
"Această tânără a cerut să concureze sub drapelul olimpic", a spus preşedintele CIO, Jacques Rogge. "Noi am votat că ea este calificată pentru Albania, unde a primit burse olimpice, având şi un paşaport albanez. În condiţiile în care nu va putea participa sub drapelul olimpic, ea va fi eligibilă să participe sub drapelul albanez".