Judecătorul care l-a achitat pe Mazăre, dat pe mâna Inspecţiei Judiciare de noul şef al CSM
Consiliul Superior al Magistraturii confirmă, într-un răspuns la o solicitare adresată de Epoch Times, că preşedintele instituţiei, Bogdan Mateescu, a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a realiza cercetări cu privire la aspectele sesizate de mass-media în legătură cu judecătorul care l-a achitat pe Radu Mazăre în dosarul în care acesta a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni de detenţie în primă instanţă.
Concret, este vorba despre judecătorul Marius Cristian Epure. Potrivit informaţiilor apărute în presă, judecătorul Marius Cristian Epure şi-a construit o vilă în cartierul rezidenţial Compozitori, pe un teren care apare în dosarul Retrocedărilor, în care fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare, fiind deci unul dintre beneficiarii acţiunilor ilegale ale fostului primar al Constanţei.
Revenind la sesizarea Inspecţiei Judiciare, CSM transmite în răspunsul adresat publicaţiei noastre că "domnul judecător Bogdan Mateescu, preşedinte al Consilului Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a realiza cercetări cu privire la aspectele semnalate în mass-media (..) cu privire la domnul judecător Marius Cristian Epure de la Curtea de Apel Constanţa (...) pentru a stabili dacă în cauză există indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit i din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor".
Reamintim că, după ce judecătorii Marius Cristian Epure, preşedintele Curţii de Apel Constanţa, şi Adriana Ispas l-au achitat pe Mazăre, stabilind că deşi acesta a vândut terenuri în centrul staţiunii Mamaia cu preţuri de 5 ori mai mici decât piaţa imobiliară şi grila notarilor publici, fapta pentru care procurorii DNA l-au trimis în judecată şi pentru care fostul primar a fost condamnat la 6 ani şi jumătate în primă instanţă ”nu este prevăzută în legea penală”.
Ulterior, fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall a solicitat public actualului ministru al Justiţiei şi noii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze şi să discute cazul judecătorului, „apropiat al găştii Savonea”, care l-a achitat definitiv pe Radu Mazăre într-un dosar în care fusese condamnat la 6 ani şi 6 luni de detenţie, în primă instanţă, pentru că ar fi vândut la un preţ subevaluat mai multe terenuri din Mamaia.
„Sper că până la această oră cel puţin Inspecţia Judiciară s-a autosesizat! Ar trebui să se autosesizeze şi Secţia de Judecători din CSM dar acolo e şi doamna Savonea (cu gaşca sa) şi mă îndoiesc că se deranjează să analizeze şi să vină cu măsuri, exact aşa cum ar trebui o secţie de judecători din CSM! Solicit ministrului justiţiei şi noii conduceri CSM să introducă urgent pe agenda CSM această speţă extrem de gravă, care afectează imaginea justiţiei şi încrederea românilor cinstiţi în instanţele de judecată. Tipul acesta de tangenţe dintre magistraţi şi puşcăriaşi cu siguranţă slăbesc încrederea cetăţenilor în justiţie. Nu este de mirare că respectivul 'magistrat' este un apropiat al găştii Savonea, acest lucru fiind de notorietate publică”, a scris Ana Birchall, într-o postare pe Facebook.
În acest context, fostul ministru al Justiţiei reiterează „necesitatea imediată privind desfiinţarea Secţiei Speciale, alias Cooperativa Nufărul, pentru a se relua lupta împotriva corupţiei din rândul magistraţilor”.
„Pentru a ieşi din manipularea că fără existenţa fenomenalei SIIJ nu sunt anchetaţi magistraţii certaţi cu legea merită recitit comunicatul DNA de acum câteva zile care arată exact realitatea şi anume că SIIJ a avut alte preocupări (decât anchetarea magistraţilor corupţi), ca de exemplu retragerea apelului în dosare de corupţie, făcându-i astfel scăpaţi pe inculpaţi!, a adăugat fostul demnitar.