Judecător american blochează ordinul administraţiei Biden de a vaccina obligatoriu personalul medical în zece state

Joe Biden (Getty Images)
Zachary Stieber
30.11.2021

Pe 29 noiembrie, un judecător federal american a blocat ordinul administraţiei Biden de vaccinare împotriva COVID-19 impus personalului sanitar. Decizia se aplică doar în 10 state.

Impunerea, promulgată la începutul acestei luni de Centrele pentru Servicii Medicare & Medicaid (CMS), a cerut ca aproximativ 17 milioane de persoane angajate în domeniul sanitar să îşi facă vaccinul, sub ameninţarea concedierii.

Dar CMS nu are autoritatea de a impune o constrângere atât de cuprinzătoare, a decis judecătorul districtual american Matthew Schelp, numit de Trump.

„Este probabil ca reclamanţii să reuşească să argumenteze că Congresul nu a oferit CMS autoritatea de a adopta regulamentul în cauză aici”, a scris Schelp într-o hotărâre de 32 de pagini care a admis o cerere de ordonanţă preliminară.

„Congresul nu a autorizat în mod clar CMS să adopte acest mandat vast din punct de vedere politic şi economic, care modifică federalismul şi modifică graniţele sale, pe care l-ar cere un precedent al Curţii Supreme”.

Plângerea a fost făcută în Missouri şi alte nouă state, care au afirmat că impunerea asupra personalului sanitar este ilegală, în parte, deoarece este arbitrară, ceea ce este interzis de Legea de procedură administrativă.

Schelp a fost în mod repetat de acord cu reclamanţii, constatând că mandatul era arbitrar din mai multe motive, inclusiv pentru că CMS „nu are dovezi care să arate că starea de vaccinare are un impact direct asupra răspândirii COVID în unităţile de asistenţă medicală asupra cărora impunerea are efect”.

Judecătorul a respins, de asemenea, argumentul agenţiei potrivit căruia au fost ocolite cerinţele de a notifica şi de a primi comentarii cu privire la o măsură propusă, deoarece pandemia de COVID-19 constituie o urgenţă.

CMS a aşteptat aproape două luni după anunţarea ordinului, înainte de a lansa textul şi a amânat punerea sa în aplicare cu încă o lună, a menţionat Schelp, arătând că pretenţia urgenţei cade. De asemenea, agenţia a aşteptat mai mult de 10 luni după ce două vaccinuri COVID-19 au fost autorizate de agenţiile de reglementare a medicamentelor pentru a impune obligativitatea.

„Deşi hotărârea de astăzi este o victorie, mai este mult de făcut”, a declarat procurorul general din Missouri, republicanul Eric Schmitt reporterilor din Columbia.

„Permiteţi-mi să clarific: biroul meu nu va da înapoi în această luptă. Voi continua să ripostez la fiecare pas al intenţiei tiranice a guvernului, pe care am văzut-o, de fiecare dată şi la fiecare nivel de guvernare.”

Un purtător de cuvânt al CMS a declarat într-un e-mail pentru Epoch Times că agenţia este la curent cu hotărârea şi o analizează.

„CMS ştie că toată lumea care lucrează în domeniul sănătăţii vrea să facă ceea ce este mai bine pentru siguranţa pacienţilor. Iar personalul sanitar are o datorie etică şi profesională specială de a-şi proteja pacienţii”, a susţinut purtătorul de cuvânt, adăugând că impunerea ”abordează riscul ca personalul medical nevaccinat să pună în pericol siguranţa pacienţilor şi oferă stabilitate şi uniformitate în sistemul de sănătate al naţiunii".

Hotărârea judecătorului se aplică în Missouri, Nebraska, Alaska, Arkansas, Kansas, Iowa, Wyoming, Dakota de Sud, Dakota de Nord şi New Hampshire.

O ordonanţă preliminară este o măsură temporară pe măsură ce cazul trece prin instanţe. Ordonanţa ar putea deveni definitivă sau poate fi anulată.

„Acest lucru este semnificativ pentru personalul sanitar din Nebraska, în special pentru spitalele rurale care s-au confruntat cu un impact mare din cauza acestei impuneri”, a declarat procurorul general din Nebraska, republicanul Doug Peterson.

„Decizia de astăzi împiedică aplicarea imediată a mandatului. Deşi anticipăm că guvernul federal va solicita o revizuire imediată de către al optulea circuit, suntem încrezători că analiza instanţei de judecată va fi confirmată.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor