Jocurile Olimpice 2012: Misterele Londrei

Pilotul qatarez Nasser Al-Attiyah, câştigător al Raliului Dakar-2011. (GIUSEPPE CACACE / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
31.07.2012

Nasser al-Attiyah, fiul ministrului petrolului din Qatar, el însuşi membru al nobilimii locale, şi-a petrecut luna ianuarie în America de Sud, pe traseul raliului Paris-Dakar, continuându-şi anul sportiv printr-o participare la concursul olimpic de tir. Ocupant al locului 4 la Atena, în 2004, al-Attiyah s-a calificat din nou luni pentru finala de talere aruncate din turn (skeet), la a 5-a participare la JO, cu ferma ambiţie de a urca, de data aceasta, pe podium.

x

Duminică, englezoaica Freya Murray îşi vedea de cumpărături, liniştită, în momentul în care a primit o veste mare printr-un sms, care i-a schimbat total programul pentru următoarele zile. Textul era transmis de Paula Radcliffe, care o anunţa că declară forfait pentru maratonul JO, astfel că Murray, rezervă, dar care nu a alergat decât un singur maraton în viaţa ei, va trebui să ia startul în faţa compatrioţilor ei, pe 5 august.

x

Veteranul echipei cicliste a Marii Britanii, Wendy Houvenaghel (37 de ani), urmează cursuri de perfecţionare pentru a putea practica din nou activitatea de dentist. Medalia de argint de la Beijing, la urmărire individuală, i-a adus şi acum o selecţie, la urmărire pe echipe, dar este decis să practice stomatologia după ce se va lăsa de ciclism. Probabil, chiar după această ediţie a JO.

x

Judoka din Grecia Ioulietta Boukouvala este nemulţumită. Învinsă de Yurileidys Lupetey Cobas în primul tur al categoriei 57 kg, ea a arătat tuturor că a fost muşcată la o mână de adversară în timpul luptei. Etalându-şi rana jurnaliştilor, a evocat "o injustiţie#, asigurând că a fost "furată". Medaliată cu argint la ultimele campionate ale Europei, ea a depus o contestaţie la arbitri. "Ar fi trebuit să decidă dacă adversara va fi penalizată sau descalificată".

x

Italianul Aldo Montano, campion olmpic în 2004 la sabie, a făcut tot ce i-a trecut prin minte să-şi atragă publicul de partea lui, tunzându-se în aşa fel încât pe ceafă să apară cuvintele de început ale Imnului britanic, "God Save the Queen". Nu prea i-a folosit, fiind bătut încă din optimile de finală de compatriotul său Diego Occhiuzzi. Poate pentru că numele acestuia ar putea fi tradus "Ochi închişi"...

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor