JO-2012: La Wimbledon, Jocurile Olimpice renunţă la cutume

. (TIMOTHY A. CLARY/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
17.05.2012

Echipamentul complet alb impus la Wimbledon nu mai face legea în timpul Jocurilor Olimpice din acest an, în care turneul de tenis se va disputa pe centenarele terenuri din apropierea Londrei, ca şi culoarea verde închis a clădirilor şi panourilor din jurul courts-urilor.

 

"Înfăţişarea, look-ul, va fi cea a Jocurilor. Toate vor fi mai colorate, va fi un Wimbledon special", a declarat preşedintele Federaţiei internaţionale de tenis Francesco Ricci Bitti pentru Associated Press. "Regulile decorului vor fi regulile pentru Jocurile Olimpice, astfel că vom avea mai multă culoare, inclusiv în ce priveşte echipamentul sportivilor. Unii nu vor aprecia acest lucru, dar eu cred că majoritatea vor fi de acord. Va fi un lucru memorabil", a subliniat Ricci Bitti.

Înfăţişarea, look-ul, va fi cea a Jocurilor. Toate vor fi mai colorate, va fi un Wimbledon special.

Prima care a reacţionat la veste a fost Venus Williams, care a cucerit 3 medalii de aur la Jocurile Olimpice şi a salutat că va putea îmbrăca lucruri diferite la All England Club. "Sunt JO, astfel că nu trebuie să fie ca la turneul de la Wimbledon, trebuie marcată diferenţa", a spus Williams. "Vor fi chiar culorile diferitelor echipe. Roşu, alb şi albastru peste tot, iar la sfârşit, auriu", a glumit jucătoarea americană, reamintind culorile drapelului SUA, dar şi pe cea a medaliilor favorite.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor