JO 2012 - Judo: Arbitrii au revenit asupra deciziei la un meci de la cat. 66kg

Epoch Times România
29.07.2012

Arbitrii au revenit asupra deciziei luate iniţial la meciul dintre japonezul Masashi Ebinuma şi sud-coreeanul Cho Jun-ho, din sferturile de finală ale categoriei 66 kg, la Jocurile Olimpice de la Londra, şi au acordat victoria niponului, după ce iniţial îl dăduseră câştigător pe coreean.

Scorul a fost egal, 0-0, între cei doi judoka după cele cin ci minute de luptă şi după cele trei minute de "golden score", iar decizia revenea arbitrilor judecători de la masă. Cei trei l-au văzut învingător pe Cho Jun-ho, în huiduielile publicului, care l-a văzut câştigător pe japonez.

Responsabilul comisiei de arbitri a Federaţiei Internaţional de Judo a intervenit şi a contestat decizia.

După o discuţie cu preşedintele IJF, Marius Vizer, şeful comisiei de arbitri i-a chemat pe cei trei arbitri şi le-a cerut să îşi revizuiască decizia, iar aceştia s-au conformat. Japonezul Ebinuma, campionul mondial en titre, a fost declarat câştigător, sper bucuria publicului.

Comisia de arbitri invalidase o decizie favorabilă japonezului în timpul "golden score", precizează AFP.

La Londra, apelarea la reluările video este permisă arbitrilor pentru prima oară în istoria Jocurilor Olimpice.

Dan Fâşie a fost eliminat la categoria 66 kg din turul al doilea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor