JO 2012: David Cameron anunţă continuarea investiţiei în sporturile olimpice, cu 160 milioane euro
alte articole
Mulţumit de maniera în care a încheiat delegaţia Marii Britanii Jocurile Olimpice de la Londra, guvernul britanic a anunţat că va menţine o subvenţie anuală de circa 160 milioane de euro pentru următorii 4 ani pentru sportul din această ţară.
Potrivit unui anunţ comunicat de primul ministru, David Cameron, "UK Sport", organismul însărcinat cu distribuirea fondurilor către sporturile olimpice şi paralimpice, vor primi aceeaşi sumă destinată ultimilor 4 ani pentru pregătirea sportivilor în vederea Jocurilor Olimpice de la Londra. Banii vor proveni din beneficiile Loteriei naţionale, statul contribuind cu circa 50 milioane de euro anual.
Sportivii vor beneficia de programe de ajutor economic, dar vor trebui să participe 5 zile pe an, total gratuit, pentru a participa la campanii de promovare a sportului în şcolile din ţară.