JO 2012: CIO poartă discuţii cu Arabia Saudită despre prezenţa femeilor la Jocuri
alte articole
Preşedintele Comitetului internaţional olimpic (CIO) Jacques Rogge a arătat duminică la Moscova că organizaţia sa continuă să "discute cu Arabia Saudită" despre prezenţa femeilor la JO de la Londra, la 10 zile după anunţul că Regatul nu va trimite nicio sportivă.
"Continuăm să discutăm cu Arabia Saudită" despre trimiterea femeilor la Londra, "şi ne aşteptăm să ajungem la concluzii cât mai rapide", a declarat Jacques Rogge într-o conferinţă de presă susţinută la închiderea reuniunii comune între CIO şi asociaţia comitetelor naţionale olimpice (ACNO), în capitala rusă.
Acum 10 zile, şeful Comitetului olimpic saudit, prinţul Nawaf Ben Fayçal, afirma că ţara sa nu va trimite nicio femeie la JO, lăsând uşa deschisă unor invitaţii oferite de CIO "rezidentelor saudite din străinătate sub rezerva ca participarea lor să fie confirmată de sharia (legea) islamică".
Arabia Saudită, Qatar şi Brunei sunt cele trei ţări care nu au trimis niciodată femei la Jocurile Olimpice. Qatarul a selecţionat deja trei femei pentru Londra.