Japonia protestează după ce nave de război chineze şi ruseşti au fost reperate în apropierea Insulelor Senkaku

Nave chineze în arhipelagul Senkaku (JIJI PRESS / AFP / Getty Images)
D.B.
04.07.2022

Nave de război chineze şi ruseşti au fost observate luni chiar în afara apelor teritoriale japoneze din jurul insulelor Senkaku din Marea Chinei de Est, a declarat guvernul Japoniei, potrivit Kyodo News.

O fregată chineză a navigat în aşa-numita zonă contiguă a insuliţelor nelocuite, care sunt administrate de Japonia, dar revendicate de chinezi, timp de aproximativ şase minute începând cu ora 7:44, la scurt timp după ce o fregată rusă a intrat în apele respective, potrivit Ministerului Apărării. Beijingul numeşte insuliţele Diaoyu.

Nava rusă a rămas în aceste ape de la ora 7:05 la 8:16 şi se pare că a făcut acest lucru pentru a evita un taifun, a declarat un oficial al ministerului.

După incident, care a avut loc pe fondul creşterii asertivităţii maritime a Chinei şi a legăturilor militare din ce în ce mai puternice dintre China şi Rusia, Tokyo a depus un protest la Beijing, a declarat secretarul-şef adjunct al cabinetului Seiji Kihara într-o conferinţă de presă.
Japonia va "răspunde ferm, dar într-o manieră calmă" împotriva unor acţiuni similare, a declarat Kihara.

A fost pentru prima dată din iunie 2016 când nave militare chineze şi ruseşti au fost observate intrând în zona contiguă aproximativ în acelaşi timp.

În conformitate cu dreptul internaţional, navele oricărei naţiuni, inclusiv navele de război, au dreptul de a naviga prin apele contigue ale unei naţiuni de coastă, cu excepţia cazului în care ameninţă siguranţa naţiunii.

De-a lungul anilor, Japonia a înaintat proteste Chinei în legătură cu intruziunile repetate ale navelor gărzii de coastă chineze în apele japoneze din jurul insulelor Senkaku.

De asemenea, Japonia a fost îngrijorată de intensificarea cooperării militare dintre China şi Rusia în ultima vreme, cum ar fi un zbor comun al bombardierelor celor două naţiuni deasupra Mării Japoniei, a Mării Chinei de Est şi a Pacificului la sfârşitul lunii mai.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor