Italia: Preşedintele Napolitano ia poziţie împotriva cazurilor 'ruşinoase' de corupţie (presă)

Scandalul de corupţie din regiunea Lazio, care a provocat demisia guvernatorului Renata Polverini, dezbaterea asupra costurilor politicii italiene şi intervenţia şefului statului italian, Giorgio Napolitano, care a definit corupţia 'ruşinoasă', se află miercuri pe primele pagini ale ziarelor din Italia.
Preşedintele statului italian, Giorgio Napolitano. (Pierre Teyssot / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
26.09.2012

Scandalul de corupţie din regiunea Lazio, care a provocat demisia guvernatorului Renata Polverini, dezbaterea asupra costurilor politicii italiene şi intervenţia şefului statului italian, Giorgio Napolitano, care a definit corupţia 'ruşinoasă', se află miercuri pe primele pagini ale ziarelor din Italia.

'Napolitano: Cazurile de corupţie sunt ruşinoase', titrează La Repubblica de la Roma, care scrie că preşedintele Napolitano a vorbit şi despre recentele cazuri de corupţie din Italia, în cursul ceremoniei care a avut loc marţi la Palatul Quirinale de la Roma, cu ocazia inaugurării anului şcolar. 'Prea multe, ruşinoase fenomene de corupţie în politică. Este un context inacceptabil pentru cetăţenii cinstiţi. Cine se preocupă de antipolitică, va trebui să corecteze politica. Legalitatea poate învinge, aşa cum s-a întâmplat împotriva mafiei, după cum au demonstrat judecătorii Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino', a declarat Napolitano.

De asemenea, fostul premier Silvio Berlusconi, fondatorul partidului de centru-dreapta Poporul Libertăţii (PdL), a declarat: 'Politica italiană va trebui să fie refondată, pentru a reveni la politica înţeleasă ca serviciu pentru cetăţeni, şi nu ca sursă de câştiguri pentru indivizi', semnalează cotidianul roman menţionat.

'Berlusconi intervine asupra cazului Lazio', titrează Corriere della Sera din Milano, care scrie că fostul premier propune eliminarea finanţărilor publice pentru partide. Asupra cazului Lazio, Berlusconi a difuzat marţi o notă oficială, în care declară: 'Guvernatorul regiunii Lazio, Renata Polverini, şi-a asumat personal responsabilitatea. Dar acum este necesar să intervenim, cu curaj şi severitate, pentru a 'curăţa' politica italiană'.

Liderul PdL, Angelino Alfano, a anunţat marţi controale sporite în ceea ce priveşte activităţile şi cheltuielile propriilor reprezentanţi politici. 'Începând de marţi, cheltuielile grupărilor PdL din toate regiunile vor fi controlate de societăţi externe', a spus Alfano, declaraţie preluată de principalul cotidian milanez.

'Napolitano: Corupţie ruşinoasă', titrează La Stampa din Torino, care scrie că preşedintele ţării, după scandalul de corupţie din regiunea Lazio, a luat poziţie şi a solicitat măsuri concrete pentru a 'vindeca' politica italiană. 'Scandalurile şi corupţia pot fi eliminate, dacă există voinţa de a face acest lucru', a spus Napolitano.

A intervenit şi secretarul Partidului Democrat (centru-stânga), Pierluigi Bersani, care a pus în discuţie rolul însuşi al regiunilor. 'Sunt necesare iniţiative urgente asupra costurilor regiunilor. Şi este nevoie de o mai mare transparenţă', a declarat Bersani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor