Istoric: Patriarhul Kirill ar fi fost agent KGB, cu o avere de aproximativ 4 miliarde de dolari

Patriarhul Kirill şi Vladimir Putin
Patriarhul Kirill şi Vladimir Putin (NEXTA)

Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, ar fi un fost agent KGB cu o avere impresionantă, susţine cercetătorul finlandez Pekka Kallioniemi, făcând referire la o lucrare scrisă în 2018 de către istoricul Felix Corley.

Informaţiile din acea lucrare au fost analizate de Kallioniemi, care este specializat în investigaţii din surse deschise şi combaterea fake-news-ului.

“Vă prezint un agent KGB şi un miliardar care se deghizează în om sfânt. Numele lui este Vladimir Mihailovici Gundiaiev, dar este mai cunoscut sub numele de Patriarhul Kirill. Gundiaev este un aliat apropiat al lui Putin şi a numit guvernarea lui Putin un ‘miracol al lui Dumnezeu’. Istoricul Felix Corley a publicat un studiu intitulat ‘Dosarele Mihailov: Patriarhul Kirill şi KGB-ul’ în 2018.

Acest document a dezvăluit că, în trecut, Gundiaiev a fost de fapt agent KGB. Gundiaiev, care a spus adesea că oamenii religioşi ar trebui să ducă o viaţă modestă, este şi miliardar - averea sa este estimată la aproximativ 4 miliarde de dolari. El deţine un iaht şi mai multe proprietăţi imobiliare de lux în întreaga Rusie”, a scris Kallioniemi pe contul său de Twitter.

De asemenea, continuă cercetătorul, Patriarhului Kirill îi place să îşi petreacă vacanţele într-un palat din staţiunea la Marea Neagră Ghelendjik.

“Se estimează că acest loc valorează în jur de 250 de milioane de euro. Vladimir nu este, de asemenea, prea pasionat de conservarea naturii: în timpul construcţiei, mai multe hectare de pădure, inclusiv o specie rară de pin, au fost tăiate”, a adăugat el.

Dar cum a ajuns Gundiaiev atât de bogat, se întreabă Kallioniemi, care dă şi un răspuns:

“Prin corupţie, bineînţeles. În anii '90, biserica sa a primit un privilegiu pentru importul de ţigări fără taxe vamale. Biserica Ortodoxă a devenit cel mai mare furnizor de ţigări străine din Rusia”.

Totodată, mai susţine Kallioniemi, în 2012, presa de stat rusă a editat în Photoshop o imagine cu Gundiaiev purtând un ceas de mână Breguet în valoare de 30.000 de dolari, dar a uitat de reflexia ceasului pe o masă.

Kirill a susţinut la acea vreme că Breguet-ul a fost editat pe mâna sa, dar ulterior a recunoscut că de fapt deţinea un asemenea ceas.

“Gundiaiev a înarmat religia în mod eficient. El consideră că paradele gay pride sunt unul dintre motivele care stau la baza invaziei Rusiei în Ucraina şi a numit războiul ‘metafizic’. Gundiaiev repetă punctele de discuţie ale lui Putin despre Ucraina, inclusiv poveşti precum ‘8 ani de genocid în Donbass’, ‘neo-nazi în Ucraina’ şi că ‘a muri pentru ţara ta te duce în rai’. El a fost sancţionat de statele UE în mai 2022, dar a fost ulterior eliminat de pe această listă datorită intervenţiei Ungariei”, a mai precizat Kallioniemi.

Sub conducerea Patriarhului Kirill, un aliat apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin şi susţinător al războiului din Ucraina, Biserica Ortodoxă Rusă a devenit un actor politic puternic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe