Iris se relansează pe 4 decembrie

(photos.com)
Bogdan Costea
29.09.2012

Trupa Iris va susţine un concert de relansare, în noua formulă - cu Toni Şeicărescu solist -, pe 4 decembrie, de la ora 19:30, la Sala Palatului din Bucureşti, a anunţat Nelu Dumitrescu, liderul trupei. "Nu este doar un concert, ci un amplu eveniment de relansare a trupei", a spus Nelu Dumitrescu despre concertul pe care trupa îl va susţine pe 4 decembrie la Sala Palatului.

Până atunci, formaţia - în formula Valter Popa (chitară), Ion "Nelu" Dumitrescu (baterie), Doru "Boro" Borobeică (bas), Toni Şeicărescu (voce) şi Relu Marin (clape) - va susţine mai multe spectacole în ţară, primul dintre acestea urmând să aibă loc duminică, la Iaşi. "După concertele din ţară ne vom retrage în studio pentru a imprima noul single. Vom mai lansa, până la sfârşitul anului, două noi piese şi vom începe înregistrările la noul album Iris cu Toni Şeicărescu solist", a mai spus Nelu Dumitrescu.

Cântăreţul Cristi Minculescu, solistul trupei Iris, a părăsit formaţia, fiind înlocuit, din 3 septembrie, de Toni Şeicărescu, potrivit unui anunţ postat pe site-ul oficial al trupei, în data de 28 august. Decizia lui Cristi Minculescu de a părăsi trupa Iris i-a uimit pe membrii formaţiei, după cum a declarat Nelu Dumitrescu. "Am rămas toţi surprinşi. Îl cunosc pe Cristi de ani de zile. Ne-a chemat într-o zi şi ne-a spus că nu mai vrea să cânte", a declarat atunci Nelu Dumitrescu. "A spus că în ţara asta nu se poate cânta aşa, că el are nevoie de bani mulţi şi că nu e mulţumit de ce câştigă", a mai spus bateristul.

Nelu Dumitrescu a declarat că alegerea de a-l înlocui pe Cristi Minculescu cu Toni Şeicărescu a fost luată în urma votului unanim al membrilor rămaşi în trupă. "Toţi s-au gândit la el, pentru că este un fan Iris", a spus Dumitrescu. "Iris nu este nici formaţia mea, nici a lui Cristi Minculescu, este a poporului acestuia", a adăugat Nelu Dumitrescu. Totodată, Nelu Dumitrescu a subliniat faptul că este pentru a treia oară când Cristi Minculescu părăseşte trupa Iris. În 1982, Cristi Minculescu a plecat din Iris ca să cânte cu o altă formaţie, Voltaj, dar s-a întors. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în 1990, când Minculescu a plecat în Elveţia, dar a revenit în Iris.

De cealaltă parte, Cristi Minculescu a negat motivele invocate de foştii săi colegi de trupă. "Decizia nu a fost luată în mod spontan şi eu m-am mirat că am ajuns în postura de a decide să părăsesc trupa. Nu are nicio legătură cu băieţii din trupă, are legătură cu vremurile pe care le trăim şi cu degradarea morală care ne înconjoară în momentul de faţă în România anului 2012. Pot fi foarte multe interpretări... am avut şi eu visele mele, dorinţele mele dintre care unele s-au împlinit şi altele nu. Una peste alta, din 3 septembrie nu mai sunt la Iris", a declarat Cristi Minculescu într-un interviu acordat Rock FM.

Ultimul concert al trupei Iris cu Cristi Minculescu a avut loc pe 2 septembrie, în curtea Castelului Banffy din comuna clujeană Bonţida. "Aceasta a fost Iris pentru voi în această seară, aş vrea să mulţumesc băieţilor cu care am petrecut atâta amar de vreme, lui Nelu, lui Boro, lui Valter, lui Relu, vouă, pentru suportul moral de-a lungul timpului, soţiei mele, Rodi - te iubesc -, şi lui Dumnezeu pentru că a trimis-o să mă salveze. Vă mulţumesc din inimă, vă mulţumesc foarte mult, să fiţi sănătoşi şi iubiţi, pa", le-a spus Cristi Minculescu, la sfârşitul concertului, celor câteva mii de fani prezenţi la eveniment.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor