Iranul spune că Israelul se va prăbuşi dacă îl va ataca
Orice atac al Israelului asupra Iranului va duce la prăbuşirea agresorului, a avertizat ministrul iranian al apărării Ahmad Vahidi.
"Regimul sionist (Israel - n.r.) este în pragul dizolvării, iar un atac militar (vizând Iranul - n.r.) va duce, cu siguranţă, la prăbuşirea regimului", a spus Vahidi, citat de Press TV.
Nu este clar dacă ministrul a vrut să spună că Israelul se va prăbuşi din cauza consecinţelor unui astfel de atac sau în urma retalierii Iranului.
În aceste condiţii, Vahidi şi-a exprimat scepticismul că Ierusalimul va lansa un atac.
Regimul sionist este în pragul dizolvării, iar un atac militar va duce, cu siguranţă, la prăbuşirea regimului.
Israelul acuză Iranul că încearcă să obţină arme atomice şi nu a exclus posibilitatea de a lansa atacuri vizând bazele nucleare ale republicii islamice.
Teheranul a avertizat că, în cazul unui astfel de atac, statul islamic poate retalia cu rachetele sale cu rază medie de acţiune, ce pot atinge orice ţintă din Israel.